17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSteagul UDMR a fost furat de pe sediul din Arad

Steagul UDMR a fost furat de pe sediul din Arad

Steagul UDMR ar fi fost furat de pe sediul din Arad, conducerea Uniunii, depunând în acest sens o plângere la poliție. Suportul steagului  a fost smuls din perete, liderii locali ai formațiunii spunând că este vorba despre un "act de vandalism", informează Mediafax.

Preşedintele UDMR Arad, Levente Bognar, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că steagul Uniunii, care era arborat la intrarea în sediu, a fost furat.

"Drapelul UDMR a fost furat, iar cine a făcut asta a smuls din perete şi suportul. Pare a fi un act de vandalism şi am depus o plângere la Poliţie", a declarat Levente Bognar.

Acesta a menţionat că steagul era arborat de ani de zile pe faţada clădirii, fiind prima dată când a fost furat.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, a declarat că a fost depusă o sesizare privind dispariţia steagului arborat pe sediul UDMR şi se fac cercetări cu privire la infracţiunea de furt.

UDMR Arad va arbora un alt drapel pe clădire după ce va fi înlocuit suportul distrus.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă