19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialStatutul cimitirelor - marul discordiei intre Biserici

Statutul cimitirelor – marul discordiei intre Biserici

Noul proiect al “Legii privind libertatea religioasa si regimul cultelor in Romania”, finalizat prin osteneala noului secretar de stat pentru Culte, dl Adrian Lemeni, a fost semnat de 16 culte legal admise in Romania, cu exceptia Bisericii Romane Unite cu Roma (Greco-Catolica). Conform declaratiei publice facute de dna Mona Musca, ministrul Culturii, si de dl Lemeni, secretarul de stat pentru Culte, dupa afisarea noului proiect pe site-ul MCC (www.cultura.ro sau www.culte.ro), va urma o perioada de 30 de zile de dezbateri ale societatii civile si – in egala masura – ale specialistilor interesati de subiect. In pagina noastra de sambata trecuta (4 iunie) am facut public motivul pentru care Biserica Romana Unita cu Roma a refuzat sa semneze noul proiect. Publicam azi reactia Cultului Baptist Crestin din Romania si cea a Cultului Crestin dupa Evanghelie, cu precizarea ca asteptam si punctele de vedere ale celorlalte culte din tara noastra.

Calificarea cultelor ca persoane juridice de drept privat, nu de drept public!

Din punctul de vedere al baptistilor, in situatia in care cultele dobandesc calitatea de persoane juridice de drept public, “nu se poate asigura respectarea nici unui principiu, dreptul public implicand exercitarea autoritatii statului”. O alta problema reclamata de baptisti este cea legata de facilitatile fiscale, in circumstantele in care Cultul Crestin Baptist nu accepta si nu primeste sustinere financiara din partea statului pentru salarizarea clericilor, constructia, conservarea sau consolidarea lacaselor de cult etc. Baptistii cred ca trebuie incurajate donatiile prin masuri fiscale. Din punctul lor de vedere, solutia oferita de noul proiect – “contributiile pot fi deduse din baza de calcul a impozitului pe venit in conditiile legii” – este inoperanta, intrucat “aceasta lege nu exista”!
O problema la care Cultul Crestin dupa Evanghelie are obiectii este cea a cimitirelor confesionale. Conflictul interconfesional din localitatea Pesceana, judetul Valcea, a scos in evidenta importanta acestui subiect juridic, in conditiile in care, in intreaga tara, preotii Bisericii Ortodoxe Romane nu accepta inmormantarea unor persoane de alta credinta decat cu preot ortodox, cimitirele fiind astfel folosite ca mijloc de presiune asupra altor culte, in special Greco-Catolic, sa renunte la confesiunea proprie (in localitatile in care atat fostul lacas, cat si fostul cimitir n-au fost retrocedate, ramanand in folosinta ortodoxa, din 1948 incoace).
Din punctul de vedere al Crestinilor dupa Evanghelie, prevederea din noul proiect al Legii cultelor prin care s-a stabilit ca decedatul sa fie inmormantat cu acordul proprietarului cimitirului este doar “declarativa”, pentru ca in realitatea cruda de pe teren “daca preotul ortodox nu vrea, trebuie sa te duci cu mortul in alt sat”. Ministrul Mona Musca a precizat ca pentru aceasta problema s-a gasit rezolvarea prin obligarea autoritatilor locale sa deschida noi cimitire comunale. Din pacate, aceasta este o solutie care va mai cere timp pana la aplicarea ei, chiar si dupa promulgarea legii, pe cand inmormantarea unui decedat este o presiune iminenta.
In general, toate cultele fac precizarea ca semnatura lor pe noul proiect al Legii cultelor “nu reprezinta un cec in alb pentru sustinerea acestui proiect, in situatia in care ar suferi modificari straine de spiritul acordului dat”.

Cele mai citite

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR retrocedate în mod...

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...

Direcția Tehnică a TAROM, ruptă de compania de stat. Ce înseamnă pentru transportatorul aerian

Astăzi s-a aprobat și semnat în Consiliul de Administrație ca Direcția Tehnică din cadrul TAROM să devină entitate juridică independentă, a precizat, pentru ROMÂNIA...
Ultima oră
Pe aceeași temă