11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialStatul român îi va plăti 500.000 de euro fostului preşedinte PNŢCD Ion...

Statul român îi va plăti 500.000 de euro fostului preşedinte PNŢCD Ion Diaconescu

Statul român trebuie să îi plătească 500.000 de euro lui Ion Diaconescu, fostul preşedinte al PNŢCD, a decis vineri Tribunalul Bucureşti, care a constatat, totodată, caracterul politic al condamnării acestuia la închisoare, însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Dezbaterile în procesul în care Ion Diaconescu a cerut 18 milioane de euro daune de la statul român, în baza Legii 221/2009, pentru cei 15 ani de închisoare şi muncă silnică la care a fost condamnat de regimul comunist, s-au încheiat în 28 mai, iar decizia a fost amânată de instanţă. Două zile mai târziu, pe 30 mai, Eugenia, soţia lui Diaconescu, în vârstă de 91 de ani, s-a stins din viaţă.

Fostul preşedinte al PNŢCD, Ion Diaconescu, a dat în judecată, în luna februarie, statul român şi a solicitat instanţei să îi acorde daune de 18 milioane de euro pentru anii petrecuţi în închisorile comuniste, iar banii obţinuţi din despăgubire ar urma să fie donaţi PNŢCD. “Suma de 18 milioane de euro este ipotetică. Între suma asta şi ce se va da este o diferenţă de la cer la pământ. Maniu mi-a spus să nu las partidul să moară. Partidul este acum în agonie pentru că nu mai are niciun ban”, a declarat Diaconescu, la începutul lunii martie, pentru NewsIn.

El a declarat că fostul prim-ministru ţărănist, avocatul Victor Ciorbea, este cel care l-a sfătuit să apeleze la instanţă, în baza unei Legi care este în vigoare din primăvara anului trecut. Tot Ciorbea “s-a ocupat de formalităţi”, a precizat Diaconescu. Fostul preşedinte al PNŢCD a dat în judecată statul român şi solicită daune de 18 milioane de euro pentru traumele suferite în timpul detenţiei din închisorile comuniste. Astfel, fostul lider politic, acum în vârstă de 93 de ani, solicită instanţei să constate caracterul politic al condamnarii la 15 ani de muncă silnică, cinci ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. Fruntaşul ţărănist solicită şi constatarea caracterului politic al acţiunii prin care Securitatea i-a stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea brăileană Valea Călmăţui, în intervalul 1962-1964.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă