5 C
București
vineri, 21 ianuarie 2022
AcasăSpecialStatul preia controlul asupra SNL Oltenia

Statul preia controlul asupra SNL Oltenia

» Statul roman ramane proprietarul Societatii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO), dupa ce a castigat in instanta un proces cu lichidatorii companiei falimentare Inchidere Conservare Mine (ICM), care doreau sa recupereze datorii istorice fie si sub forma actiunilor la firma datoare.

» Curtea de Apel din Craiova a dat castig de cauza Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) intr-un proces in care firmele de lichidare judiciara revendicau 65,89% din SNLO pentru a le valorifica pe piata libera.

Instanta craioveana anuleaza o decizie a Tribunalului Gorj care, daca s-ar fi aplicat, ar fi dat controlul unui pachet majoritar din SNL Oltenia in mainile unei firme de recuperare a datoriilor. Cum SNLO nu este inca listata la Bursa, firma de lichidatori ar fi putut vinde pachetul majoritar al companiei cui ar fi dorit si mai ales la ce pret ar fi considerat ca se indestuleaza. Datoriile SNLO au o poveste incalcita, care poate pune sub semnul intrebarii rezultatul final la care s-a ajuns in acest moment. Astfel, societatea falimentara Inchidere-Conservare Mine (ICM) SA pretindea de la SNLO o datorie istorica de 210 milioane de lei, suma rezultata in urma procesului de restructurare a Companiei Nationale a Lignitului Oltenia (CNLO), a carei continuatoare era. In urma restructurarii, cand au luat fiinta si complexurile energetice, ICM a preluat si datoriile catre stat ale companiilor energetice, iar SNLO a ramas cu productia si activele. In acest caz si CET Govora este urmarita in justitie de lichidatori, pentru datorii de 27 de milioane de euro.

Tranzactie de curtoazie
Mai tarziu, guvernantii au incercat sa ascunda cumva datoriile uriase ale SNLO. Astfel, prin Legea nr. 243/2005, datoriile pe care SNLO si Complexurile Energetice (CE) Turceni, Rovinari si Craiova le aveau catre ICM SA erau convertite in actiuni, care erau apoi transferate "creditorului" ICM. Din motive neelucidate, convertirea s-a aplicat doar in doua cazuri. Primul este cazul CE Craiova, unde falimentara ICM este actionara cu 2,13% din capital. Al doilea caz unde s-a aplicat reglementarea convertirii creantelor in actiuni a fost SNLO – unde ICM a preluat pachetul majoritar de 65,89% din capital in 2005.
Prin martie 2006 Ministerul Economiei si Comertului (MEC) a redevenit actionar unic la SNL Oltenia, dupa ce ICM Targu Jiu i-a cedat pachetul de 65,89% din actiunile pe care le detinea la producatorul de lignit. Transferul de actiuni s-a incheiat in baza unui protocol incheiat intre MEC si ICM Targu Jiu si a fost aprobat de actionarii SNLO in data de 31 mai 2006, in sedinta Adunarii Generale a Actionarilor. Motivul transferului, explicat la vremea sa, a fost eventualitatea ca ICM sa intre in proceduri de faliment.

Transferul actiunilor detinute de ICM la SNL Oltenia a secatuit patrimoniul companiei falimentare, insa lichidatorii societatii s-au indreptat spre creantele pe care le avea de incasat societatea de la clienti si spre actiuni pe care le detinea in contul creantelor.
In consecinta, lichidatorul BNP Consult Craiova a cerut instantei anularea protocolului de transfer al actiunilor companiei falimentare catre stat, obtinand acest lucru printr-o hotarare a Tribunalului Gorj. Ministerul Economiei si Finantelor, autoritatea care continua activitatea fostului MEC, a facut recurs la Curtea de Apel Craiova. Intre timp insa, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a organizat o selectie de oferte pentru desemnarea lichidatorului ICM (BNP Consult era numit provizoriu, pana la prima adunare a creditorilor), razboi in care lupta BNP Consult si Siomax Targu Jiu. Siomax a castigat, BNP a contestat, procesul fiind si la ora actuala pe rolul instantei. In consecinta, lichidator provizoriu, pana la solutionarea litigiului cu BNP a fost numit Rovigo SPRL Bucuresti.

Ministerul lui Vosganian, creditor si debitor
Rovigo a preluat din mers procesul datoriilor deschis de BNP Consult si inainte de termenul de recurs al MEF formulat la Curtea de Apel Craiova a incheiat o "tranzactie" cu ministerul condus de Varujan Vosganian. Prin aceasta tranzactie, cele doua parti convin sa desfiinteze hotararea judecatoreasca precedenta, prin care se anula protocolul de transfer al actiunilor catre MEF.

Instanta nu a avut decat sa ia act de intelegerea intre lichidatorul Rovigo SPRL si MEF si sa anuleze anularea protocolului. Aici, MEF se gaseste intr-o situatie inedita: prin ANAF, ministerul este creditor al ICM SA – de la care nu mai are de executat decat creante sau pachete de actiuni; prin tranzactia efectuata, MEF este proprietarul actiunilor SNLO, pe care ar fi trebuit sa le execute. "Statul este acum actionar majoritar, iar restul nu ne mai intereseaza. Prin aceasta tranzactie, presupusa datorie a SNLO catre ICM SA, in valoare de 210 milioane de lei, s-a stins. In contul datoriilor, ICM preluase 65,89% din capitalul social al SNLO, pe care l-a transferat apoi catre MEF, prin protocol", a spus Eugen Davidoiu, directorul general al SNLO.

Statul a pastrat in proprietate pachetul majoritar de actiuni de la SNLO, dar a renuntat la creante, evaluate la 210 milioane de lei (56,75 milioane de euro), care puteau intra in bugetul de stat. Pe de alta parte, sindicatele de la SNLO au obtinut recent mai multe drepturi de natura salariala, ceea ce face ca salariul mediu pe unitate sa fie de la 1 aprilie 2008 de 1.000 de dolari. Potrivit directorului Davidoiu, bugetul de cheltuieli aprobat pentru anul 2008 se ridica la 1,19 miliarde de lei, din care 297 de milioane de lei reprezinta fondul de salarii. Profitul brut estimat pentru acest an este de 12,57 milioane lei. Directorul Davidoiu spune ca maririle salariale sunt consecinta unui buget echilibrat. In 2007, profitul brut realizat a fost de 24 de milioane de lei. Nu acelasi lucru se poate spune despre clientii SNLO, care reclama ca materia prima livrata este cu 30% mai scumpa fata de costurile reale de productie.

CET Govora, urmarita de lichidatori
Daca SNL Oltenia este la adapost, povestea datoriilor neachitate catre firma care a dat faliment nu s-a incheiat. Trebuie spus ca lichidatorii intampina mari greutati in recuperarea creantelor pe care ICM SA le are catre debitori. In unele cazuri, au fost incheiate protocoale de esalonare a datoriilor. Astfel, una dintre conventii priveste Regia Autonoma de Activitati Nucleare (RAAN) Drobeta-Turnu Severin – care are de returnat pana la sfarsitul anului 2011 un total de 93,8 milioane de lei. De asemenea, Centrala Electrica de Termoficare (CET) Brasov trebuie sa plateasca pana in februarie 2009 suma de 10,08 milioane lei. Un timp scurt de esalonare are Complexul Energetic (CE) Turceni – 60,18 milioane de lei pana in decembrie 2008.

 

Complexul a platit insa o parte din rate. Tot CE Turceni trebuie sa mai achite, incepand din ianuarie 2009, 69,5 milioane lei, esalonat pe cinci ani, in transe lunare de 1,15 milioane lei. In fine, CE Rovinari trebuie sa plateasca si ea 82,13 milioane de lei in urmatorii cinci ani. Astfel, conventiile de esalonare la plata cu debitorii totalizeaza la ora actuala 315,71 milioane lei. O situatie mai delicata priveste CET Govora, pe care lichidatorul a dat-o in judecata pentru ca nu vrea sa recunoasca datoriile. ICM pretinde de la CET Govora circa 100 de milioane de lei (27 de milioane de euro).

» In opinia directorului economic al societatii, Constantin Lepadat, datoriile istorice s-au prescris.
"Sumele sunt prescrise din punctul meu de vedere, pentru ca au trecut trei ani pana am fost dati in judecata. Exista o lege in sensul asta. In plus, unele sume s-au mai platit", a spus Lepadat. In schimb, Dumitru Buse, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Valcea (CJ este unic actionar la CET Govora), nu vrea sa stea de vorba cu o firma de lichidare. "Eu nu discut cu o societate de lichidare, cu smecheri pusi pe capatuiala, ci cu statul roman. Multe dintre sumele revendicate de ei sunt prescrise", ne-a declarat Buse. La ora actuala, CET Govora furnizeaza agent termic pentru orasul Ramnicu Valcea, precum si pentru statiunile Calimanesti-Caciulata si Olanesti, de la care a concesionat si serviciile de termoficare, apa si canal. In 2006, societatea a raportat un profit net de 1,1 milioane de euro, ceea ce inseamna ca la actualele cifre pretinsele datorii ar putea fi platite in circa un sfert de secol.

Cele mai citite

Cum îți poți îmbunătăți mediul ambiental în casă?

Pentru a-ți îmbunătăți calitatea vieții, trebuie să efectuezi anumite modificări specifice în casă, în scopul de a avea un mediu ambiental mai plăcut, relaxant...

Greva STB continuă. Când spune Nicușor Dan că se va termina

Greva STB continuă și astăzi, în ciuda deciziei Tribunalului București, de ieri, Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că i-a convocat pe toți...

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, actualizată

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, în şedinţa de astăzi, hotărârea nr. 5 privind actualizarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, lista...
Ultima oră
Pe aceeași temă