18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialStatele Unite îl acuză pe președintele sirian Bashar al-Assad că ar fi...

Statele Unite îl acuză pe președintele sirian Bashar al-Assad că ar fi folosit un crematoriu pentru a ascunde atrocitățile în masă comise

 

Statele Unite a acuzat, luni, guvernul sirian condus de Bashar al-Assad că ar fi construit un crematoriu de mari dimensiuni, în apropierea închisorii militare Saydnaya, în încercarea de a ascunde atrocităţi în masă, potrivit unor informaţii desclasificate recent de serviciile secrete americane, citate de CNN, informează Mediafax.

„Deşi numeroasele atrocităţi ale regimului sunt bine documentate, credem că construirea unui crematoriu este un efort de a ascunde amploarea atrocităţilor în masă care au loc în închisoarea Saydnaya. Suntem îngrijoraţi de atrocităţile care au loc în Siria, cu sprijinul aparent necondiţionat al Rusiei şi al Iranului", a spus  Stuart Jones, secretar adjunct în exerciţiu al Biroului pentru Afaceri de Est din cadrul Departamentului de Stat al SUA, care a prezentat dovezile într-o serie de fotografii.

Totodată, Stuart Jones a mai precizat că regimul sirian aflat la putere ar putea ucide, la Saydnaya, până la 50 de deţinuţi pe zi. 

Dovezile au fost prezentate de Statele Unite la doar o săptămână după întâlnirea de la Washington dintre Secretarul de Stat Rex Tillerson şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, întânire la care s-a discutat înclusiv pe tema  conflictului din Siria. În acel context, Tillerson „i-a explicat ferm lui Lavrov că Rusia deţine o influenţă enormă asupra lui Bashar al-Assad".

În luna februarie, Amnesty International semnala că mii de oameni au fost spânzuraţi la închisoarea siriană, situată la doar 45 minute în afara capitalei Damascului, într-o represiune secretă împotriva disidenţei. Raportul Amnesty, „Human Ab slaughterhouse", arată că prizonierii sunt mutaţi în mijlocul nopţii din celulele lor sub pretextul că sunt transferaţi, fiind duşi la baza închisorii, unde sunt spânzuraţi. Prizonierii cel mai probabil nu îşi cunosc soarta până când nu simt funia în jurul gâtului, afirmă Amnesty.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...
Ultima oră
Pe aceeași temă