15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialStatele Unite au devenit în premieră principala destinaţie a exporturilor Germaniei

Statele Unite au devenit în premieră principala destinaţie a exporturilor Germaniei

Statele Unite au devenit anul trecut principala destinaţie a exporturilor Germaniei, depăşind Franţa pentru prima dată din 1961, pe fondul redresării economiei americane şi al deprecierii euro, arată datele publicate sâmbătă de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmite Reuters, conform Agerpres

Exporturile Germaniei către SUA au urcat în 2015 cu 19%, la 114 miliarde de euro (127 miliarde de dolari), în timp ce exporturile către Franţa au înregistrat un avans de 2,5%, la 103 miliarde de euro. Pentru prima dată din 1961, Franţa nu a mai fost principalul partener comercial al Germaniei, iar economiştii apreciază că tendinţa va continua. 

PIB-ul celei mai mari economii europene a crescut anul trecut cu 1,7%, de la 1,6% în 2014, a anunţat luna trecută Oficiul Federal de Statistică. Recent, Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) prognoza o expansiune de 1,8% în 2016 şi un avans de 1,7% în 2017. “Este mai mult decât o tendinţă pe termen lung. Ritmul solid de creştere al economiei SUA a determinat majorarea cererii pentru bunurile germane”, a afirmat Simon Juncker, expert la Institutul german pentru Studii Economice (DIW). 

A doua mare economie mondială a crescut anul trecut cu 2,4% şi anul acesta ar urma să înregistreze un avans de 2%, conform estimărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. PIB-ul Franţei, a doua economie a zonei euro, a crescut cu 1,1% în 2015 şi OECD previzionează că în 2016 expansiunea va fi de 1,2%. 

“În prezent, avansul economiei americane este stabil, iar companiile germane beneficiază de aceste evoluţii. De asemenea, declinul preţului ţiţeiului, nivelul scăzut al salariilor şi deprecierea euro au sprijinit majorarea exporturilor Germaniei”, a declarat Bernhard Mattes, şeful Camerei americane de Comerţ din Germania. În urma măsurilor de relaxare a politicii monetare adoptate de BCE, euro s-a depreciat cu aproape o cincime faţă de dolar, de la mijlocul lui 2014. “Această depreciere a majorat semnificativ cererea pentru exporturi”, a explicat Simon Juncker.

Cele mai citite

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă