19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialStarea de sănătate a Iuliei Timoşenko s-a deteriorat

Starea de sănătate a Iuliei Timoşenko s-a deteriorat

Starea de sănătate a fostului premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, aflată în detenţie, s-a deteriorat, a anunţat luni fiica sa, după ce a vizitat-o la Spitalul Public din Harkiv, unde a fost transferată în urmă cu peste un an, relatează Mediafax.

“În timp ce efectua îngrijiri medicale, se simţea rău. (…) Şi acum, când face orice mişcare, este foarte dureros, deşi ia un calmant foarte puternic”, a declarat Evghenia, fiica opozantei.

În mai 2012, Iulia Timoşenko a fost transferată de la închisoare la Spitalul Public din Harkiv, din cauza unei hernii de disc.

Evghenia a adăugat că mama sa sta aproape tot timpul întinsă, că se mişcă numai cu ajutorul cuiva şi nu este în stare nici măcar să-şi încalţe şosetele.

Încarcerată în august 2011, Timoşenko a fost condamnată două luni mai târziu la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. În prezent, ea este anchetată într-un dosar de fraudă fiscală. Totodată, a fost inculpată pentru complicitate în asasinarea unui deputat în 1996.

Opozanta denunţă o răzbunare politică din partea fostului său rival, actualul preşedinte Viktor Ianukovici.

Acuzaţiile aduse la adresa sa au provocat o criză gravă între Ucraina şi Uniunea Europeană, care a evocat motivaţii politice în aceste procese judiciare şi cere eliberarea opozantei.

Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă