4.3 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialStafia regimului Năstase bântuie din nou | OPINIE

Stafia regimului Năstase bântuie din nou | OPINIE

Amenințările voalate ale noilor miniștri ne-au adus aminte multora de perioada Adrian Năstase. Atunci, PSD avea și președinția prin săracul cinstit Ion Iliescu. Până la urmă, Năstase a ajuns la pușcărie, iar Iliescu e chiar în fața ei. În acea vreme, erau totuși politicieni de un alt calibru. Nu-și imagina nimeni că acei intangibili vor ajunge la închisoare.

Guvernarea lui Năstase în perioada 2000-2004 a produs o reacție de revoltă față de jaful arogant și presiunile la care fusese supusă țara în acei patru ani. Așa se face că, după un mandat în care PSD ajunsese la putere fluierând, iar Ion Iliescu devenise din nou președinte fără emoții, în 2004, social-democrații au pierdut totul. Dar să discutăm cu date concrete.

PSD a câștigat acum alegerile cu 3,2 milioane de voturi, mai puțin cu 2 milioane decât cele obținute de Victor Ponta în 2015, atunci când Klaus Iohannis a ajuns președinte fiind preferat de 6,2 milioane de români.

În 2000, PSD câștiga alegerile cu un procent asemănător celui din 2016, dar cu 4 milioane de voturi, iar Ion Iliescu era ales tot de 4 milioane de români. După doar patru ani, Traian Băsescu devenea președinte cu 5,1 milioane de voturi, învingându-l pe Adrian Năstase, iar PSD pierdea guvernarea.

Ce s-a întâmplat apoi? Surpriză: PNA, creat de Adrian Năstase ca să ia ochii europenilor, s-a transformat în DNA și a început să producă dosare despre furăciunile pe care le știam cu toții. Traian Băsescu a deschis atunci ușa celulei în care se afla închisă Justiția, astfel că acolo s-a făcut loc pentru cei care o sechestraseră. Și încă mai e loc. Așa cum apar acum dosare despre fapte din urmă cu opt-nouă ani, așa vor apărea și peste patru ani.

Presa, supusă unor presiuni sinistre pe vremea lui Năstase, a supraviețuit și a descris pe larg toate dosarele lui, precum și povestea încarcerării. Vin acum, din nou, amenințări voalate. Lucrul ăsta nu va face decât să mobilizeze și mai tare jurnaliștii. Și dacă publicațiile sau posturile TV vor fi închise, vom scrie pe Facebook, pe twitter și pe bloguri. Picătură cu picătură, vom aduna, în următorii patru ani, un nou tsunami. Pentru că nimic nu întărește convingerile unui jurnalist mai mult decât politica pumnului în gură. Văd că au reapărut rânjetele arogante și răspunsurile în doi peri la întrebările sensibile. Ați face bine să luați în serios fiecare reporter, indiferent de unde e și ce întreabă, pentru că știrile sunt făcute de ei, nu de patroni. Trăiți totuși din impozitele și taxele mărite de voi și plătite de noi!

Sunt sigur că la fel gândesc și cei care lucrează cinstit în instituțiile vizate de declarațiile noilor miniștri. Ei vor lucra și de-acum încolo; șefii pe care-i puneți voi vin și pleacă.

Dar poate mă înșel și PSD chiar a învățat ceva.  

Cele mai citite

Fotbalist ecuadorian salvat după trei zile în captivitate. „Am revenit la viață!”

Pedro Pablo Perlaza, internațional ecuadorian și jucător al clubului Delfin Sporting din prima ligă ecuadoriană, a fost eliberat de forțele de ordine după ce...

Victor Ponta îl susține pe Georgescu

CE NU SPUNE DIRECT PRESEI DIN ROMÂNIA, DECLARĂ ÎN FINANCIAL TIMES: VICTOR PONTA ÎL SUSȚINE PE CĂLIN GEORGESCU Victor Ponta, fost premier al României,...

Târgul cadourilor de designer NOËL revine în 14-15 decembrie la Unirea Shopping Center București

În perioada 14-15 decembrie 2024, NOËL – Târgul cadourilor de designer, ajuns la cea de-a 15-a ediție, își deschide porțile la Unirea Shopping Center, București. Evenimentul reunește peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă