Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, solicită explicații privind criteriile după care au fost repartizate posturile deblocate în spitalele publice, susținând că unele județe și institute naționale au primit mai puține posturi decât Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Reacția vine după aprobarea memorandumului prin care Guvernul deblochează peste 6.850 de posturi în sistemul sanitar.
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut, marți seară, explicații privind criteriile utilizate pentru repartizarea posturilor deblocate prin memorandum, acuzând că distribuirea acestora este dezechilibrată.
Potrivit datelor prezentate de Rogobete, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, dintr-un județ cu 551.000 de locuitori, a primit 131 de posturi. În comparație, Spitalul Județean de Urgență Bacău, dintr-un județ cu 601.000 de locuitori, a primit 77 de posturi, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov 65 de posturi, iar Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, dintr-un județ cu 679.000 de locuitori, 51 de posturi.
Fostul ministru a arătat că Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a primit 65 de posturi, deși, potrivit acestuia, în urmă cu doar câteva luni existau dificultăți în acoperirea gărzilor de neurochirurgie. El a susținut că și institutele naționale, care tratează pacienți din întreaga țară, au primit un număr redus de posturi.
Conform cifrelor prezentate, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” a primit 15 posturi, Institutul Oncologic București 22, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” 24, Institutul Clinic Fundeni 86, iar Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” 24 de posturi. „Nu spun că Bihorul nu are nevoie de medici. Are. La fel ca toate județele și toate marile spitale ale României. Opriți-vă! Distrugeți sistemul de sănătate.” a spus ministrul, într-o postare pe Facebook.
Guvernul a aprobat, în ședința de marți, Memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice. Potrivit Executivului, vor fi deblocate peste 6.850 de posturi, cele mai multe destinate asistenților medicali. Cea mai mare parte a posturilor este alocată spitalelor, iar aproape 400 revin Serviciilor de Ambulanță Județene.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.