17 C
București
duminică, 19 septembrie 2021

Sprijin politic pentru interesele Camerei de Comert Alba

O societate comerciala din municipiul Alba Iulia, condusa de un reprezentant al Partidului Democrat, a devenit chiriasa unei institutii conduse tot de un membru important al aceleiasi formatiuni politice. Consiliul Judetean Alba a aprobat, ieri, un proiect de hotarare privind modificarea actului constitutiv al SC „Drumuri si Poduri Locale” SA (DPL), firma subordonata institutiei.
Modificarea actului constitutiv a fost necesara in conditiile in care firma si-a schimbat sediul, prin inchirierea unui spatiu de la Camera de Comert si Industrie. Atat „DPL” SA, cat si institutia sunt conduse de reprezentanti ai filialei PD. Societatea il care ca director pe Mihai Contan, numit in functie prin votul consilierilor judeteni, la propunerea democratilor, in timp ce presedintele Camerei de Comert este Corneliu Orzea, vicepresedinte al organizatiei judetene a partidului.
Spatiile inchiriate de „DPL” au fost destinate, initial, Oficiului Registrului Comertului. Dupa ce a iesit din subordonarea Camerei de Comert, Registrul s-a mutat intr-un sediu propriu, astfel incat birourile respective au ramas neocupate. Prin mutarea acestei institutii, Camera de Comert a pierdut si un important sustinator financiar al activitatii, astfel incat de la momentul respectiv, institutia care reprezinta interesele agentilor economici din Alba nu a mai avut venituri care sa-i asigure o functionare normala.
Decizia conducerii „DPL” SA si a Consiliului Judetean poate fi interpretata si ca un sprijin indirect acordat de PD Alba unei institutii conduse de un lider judetean al partidului. Societatea va plati lunar, pentru cei 273 metri patrati de spatiu inchiriat, suma de 45 de milioane de lei vechi, care include si costul serviciilor curente. Pentru chiria din vechiul sediu, firma platea 35 de milioane de lei lunar, suma care nu includea costul utilitatilor.
Contractul incheiat intre „DPL” si Camera de Comert are o durata de doar cinci luni, de la 1 iulie pana la 31 decembrie 2005. Consilierul judetean independent, Gheorghe Ivinis, vicepresedinte al Camerei de Comert si Industrie, a mentionat ca motivul incheierii contractului pe o perioada atat de scurta de timp este reprezentat de o posibila revenire a Registrului Comertului in fostul sediu.
Acest lucru este, insa, putin probabil, avand in vedere faptul ca Registrul Comertului isi desfasoara activitatea intr-un sediu nou, iar o revenire in cadrul Camerei de Comert ar fi posibila doar prin modificarea legii.

Ultima oră
Pe aceeași temă