27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSPIONAJUL SUA: Schulz cere suspendarea negocierilor UE-SUA privind acordul de liber-schimb

SPIONAJUL SUA: Schulz cere suspendarea negocierilor UE-SUA privind acordul de liber-schimb

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, cere, cu ocazia summitului Consiliului European, suspendarea negocierilor între UE şi SUA pentru acordul de liber-schimb, în contextul acuzaţiilor privind spionajul practicat de serviciile secrete americane.

“Cred că trebuie să suspendăm acum negocierile” pe tema acordului de liber-schimb, a declarat, conform agenţiei ANSA, Martin Schulz la începerea reuniunii Consiliului European.

“Există anumite standarde şi criterii care trebuie respectate, altfel nu are sens să mai discutăm unii cu alţii”, a adăugat Schultz, citat de Mediafax.

Summitul Consiliului European a început joi, la Bruxelles, fiind dominat de scandalul declanşat de amploarea activităţilor de spionaj ale serviciilor secrete americane.

Citeşte şi: SPIONAJUL SUA: Casa Albă refuză să comenteze interceptarea telefonului Angelei Merkel

Cu ocazia venirii la summitul Consiliului European, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, al cărei telefon mobil probabil a fost monitorizat de Statele Unite, a declarat că “spionajul între prieteni nu se face”.

“Avem nevoie de încredere între parteneri, iar această încredere trebuie restabilită. Această situaţie cu supravegherea vizează toţi cetăţenii”, a spus Merkel.

“Nu putem accepta în niciun caz acest spionaj sistematic, va trebui să luăm măsuri”, a declarat, la rândul său, premierul Belgiei, Elio du Rupo.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a transmis Angelei Merkel că serviciile de informaţii americane nu au interceptat telefonul cancelarului german, după ce Berlinul a cerut clarificări în legătură cu această posibilitate. Biroul cancelarului german a comunicat miercuri că există informaţii că telefonul mobil al Angelei Merkel a fost interceptat de serviciile secrete americane. În acest context, cancelarul german l-a sunat miercuri pe preşedintele SUA, Barack Obama, pentru a cere clarificări. “Cancelarul i-a transmis preşedintelui Obama că, dacă informaţiile se vor confirma, această situaţie este total inacceptabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului german.

Zilele trecute, presa a dezvăluit activităţi intense ale Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA) de interceptare a telefoanelor cetăţenilor francezi, Parisul catalogând acţiunile drept “inacceptabile”. În august, presa a dezvăluit activităţi de spionaj ale serviciilor secrete americane care vizau oficiali UE şi din ţări europene, inclusiv germani.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă