20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialSony şi Vodafone oferă internet gratuit pentru orice notebook VAIO cu modem...

Sony şi Vodafone oferă internet gratuit pentru orice notebook VAIO cu modem 3G încorporat

Sony şi Vodafone oferă internet gratuit clienţilor care achiziţionează unul dintre modelele de notebook-uri business VAIO Z, VAIO SA sau VAIO SB, cu modem 3G încorporat. Utilizatorii care vor cumpăra unul dintre laptopturile VAIO incluse în promoţie vor primi gratuit Cartela Internet Vodafone, cu 500MB trafic de date.

“Notebook-urile de business cu modem 3G încorporat sunt tot mai cerute de oamenii de afaceri interesaţi să aibă acces la internet, oriunde s-ar afla. Oferta VAIO este completată acum prin parteneriatul cu Vodafone, ce ofera o soluţie de conectare indiferent de oră sau loc”, a declarat Mircea Stoicescu, Trade Marketing Manager VAIO, Sony România.

Laptopurile incluse în promoţie se adresează oamenilor de afaceri, care sunt interesaţi de mobilitate şi rapiditate. Ele sunt dotate cu un modem 3G, care permite oricand conectarea la internet.

VAIO Z este cel mai puternic notebook ultra-portabil din clasa business, cu diagonală de 33,2 cm (13,1”): greutate sub 1,2 kg şi o grosime de 16,65 mm. Are un procesor Intel® CoreTM i7 şi stocare rapidă SSD şi o baterie suplimentară inteligentă ultraplată pentru autonomie de până la 14h şi încărcare rapidă.

Notebook-urile VAIO S au o grosime de mai puţin de 2,4cm, şi o greutate de aproximativ 1,75kg, ideală pentru călătorii. Sony VAIO SA este cel mai puternic laptop din seria S. Dotat cu un procesor Intel Core i7 Sandybridge, şi unitatea de stocare SSD de până la 256GB oferă performanţele unei staţii de lucru profesionale cu o viteză de şase ori mai mare în transferul de date comparativ cu sistemele echipate cu HDD (hard disk drive).

Sony VAIO SB asigură suficientă energie pentru o activitate de până la 8 ore (în modul Stamina), care poate fi extinsă cu ajutorul bateriei externe, plate, până la 14 ore.

Cartela Internet de la Vodafone permite conectarea la Internet de pe laptop sau calculator, la viteze de pana la 21.6 Mbps. Cumpărătorii vor primi Cartela Internet Vodafone de la promoterii VAIO din magazinele în care se comercializează laptopurile VAIO, sau trimiţând un e-mail la adresa VAIO@smartpoint.ro. Pentru mai multe informaţii despre Cartela Internet Vodafone, accesati www.vodafone.ro/Cartela-Internet.

Cele mai citite

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...

Caracteristicile adevăratului european

De Ziua Europei, cetățenii Bătrânului Continent au înțeles ce îi unește. Iată câteva criterii care caracterizează europeanul de astăzi: Să aibă o relație cu vecinul...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă