16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialŞofer oprit cu focuri de armă

Şofer oprit cu focuri de armă

Poliţiştii constănţeni de la Rutieră au tras patru gloanţe pentru prinderea unui conducător auto care nu a oprit la un control de rutină.

Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa au folosit ieri armamentul din dotare pentru a-l reţine pe un şofer şi doi tovarăşi ai acestuia, care nu au vrut să oprească la un filtru al poliţiştilor. Potrivit şefului Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul SPR Constanţa, comisarul Constantin Bădângă, ieri la prânz, un echipaj de poliţie care organizase un filtru pe DN­38 Agigea-Negru Vodă a făcut semne de oprire unui autoturism BMW care purta nu­mere de înmatriculare provizorii. Conducătorul auto nu s-a supus însă semnalelor şi a ocolit filtrul, continuându-şi drumul în viteză. Oamenii legii au plecat imediat în urmărirea acestuia, iar şoferul BMW-ului a ieşit cu maşina de pe şosea şi a încercat să scape pe câmp. La un moment dat, autoturismul a nimerit într‑o groapă şi a făcut pană, iar conducătorul auto şi alţi doi bărbaţi care îl însoţeau au luat-o la fugă pe câmp. Poliţiştii au făcut uz de armă, trăgând patru focuri în plan vertical, şi au reuşit astfel prinderea celor trei. În maşina acestora au fost descoperiţi 20 de saci plini cu uree, pentru care nu au putut fi prezentate documente de pro­venienţă, astfel că poliţiştii presupun că ar fi fost furaţi. Şoferul maşinii a fost testat cu etilotestul, aparatul indicând o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi a fost dus la spi­tal pentru a i se recolta probe de sânge. Niciuna dintre persoanele aflate în autoturismul BMW nu avea acte de identitate. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a le afla identitatea şi a stabili de unde provin sacii cu uree.

Cele mai citite

Accident la trecere la nivel cu calea ferară dintre Avrig-Făgăraș

București, 11 mai 2024 Astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 08:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, șoferul unui autovehicul...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

Din 13 mai,o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

COMUNICAT DE PRESĂ Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă