20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialSocrul lui Falcă lasă frâiele partidului

Socrul lui Falcă lasă frâiele partidului

După 15 de când conduce PDL Arad, preşedintele organizaţiei judeţene, Gheorghe Seculici, şi-a anunţat intenţia de a demisiona din această funcţie. El a fost ales preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad şi a decis să se ocupe de această instituţie, în care doreşte să impună performanţa, la fel cum a făcut şi la partid. Deşi Gheorghe Seculici nu a demisionat încă de la conducerea democrat-liberalilor arădeni, lupta pentru putere a şi început.

Cine va conduce cea mai puternică organizaţie PDL din ţară

Organizaţia PDL Arad a fost considerată în ultimii ani ca fiind cea mai „tare” organizaţie din ţară. Pe plan naţional partidul a pierdut alegerile, dar la Arad le-a câştigat. PDL a reuşit să impună preşedintele Consiliului Judeţean, primarul Aradului, patru primari de oraşe, doi deputaţi şi un senator, alături de Mihai Răzvan Ungureanu, care a fost sprijinit tot de PDL Arad să ajungă senator. Însă, de câteva săptămâni, democrat-liberalii arădeni se confruntă cu un adevărat cutremur în organizaţie: preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, cel care a condus partidul la Arad timp de mai bine de 15 ani, şi-a anunţat inetnţia de a demisiona din funcţie.

Gheorghe Seculici a fost ales preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad şi a decis că este mai bine să se ocupe de funcţionarea acestei instituţii. Deşi Gheorghe Seculici încă nu a demisionat din funcţia de preşedinte, luptele au început în cadrul organizaţiei arădene a PDL. Printre cei care doresc să preia conducerea se află primarul Aradului, Gheorghe Falcă, ginerele lui Seculici şi finul preşedintelui Traian Băsescu. El a fost considerat un strateg al partidului, şi-a subordonat, practic, organizaţia municipală, dar, se pare că nu este foarte popular în rândul organizaţiei judeţene.

Surse din cadrul PDL Arad îi reproşează lui Falcă faptul că a sacrificat oameni din partid, care au muncit pentru partid, în defavoarea altora care au atacat PDL. Printre aceştia sunt daţi exemplu fostul deputat Lucian Riviş Tipei, pe colegiul căruia a fost adus să candideze Mihail Neamţu, preşedintele Partidului Noua Republică, un apropiat al lui Traian Băsescu. Dacă nu l-ar fi înlocuit pe Tipei cu omul lui Băsescu, care s-a şi „lepădat” de partid, PDL ar fi avut, probabil, la Arad încă un deputat, deoarece Lucian Tipei era popular în colegiul său. Democrat-liberalii îi reproşează acelaşi lucru lui Gheorghe Falcă şi cu Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele FC, un alt apropiat al lui Traian Băsescu, care a fost adus să candideze în municipiul Arad, unde a şi câştigat cu ajutorul lui Falcă un mandat de senator. Se pare că Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Băsescu, nu este dorit nici de actuala echipă centrală de conducere a PDL. Un contracandidat al lui Gheorghe Falcă este Nicolae Ioţcu, preşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Ioţcu, fost senator şi acum la al doilea mandat în fruntea judeţului are o relaţie bună cu primarii partidului, dar şi cu politicienii din judeţ. Dacă acesta se retrage din cursă, în locul său va candida fostul ministru de interne, Constantin Traian Igaş, secretar executiv al PDL, senator. Surse din cadrul PDL Arad spun că alegerea lui Ioţcu sau a lui Igaş în locul lui Gheorghe Seculici ar însemna un viitor al partidului în judeţul Arad, iar alegerea lui Falcă, ar însemna trecerea la partidul creat în jurul Mişcării Populare. Au fost voci care au explicat un adevărat scenariu în acest sens, care pare posibil fără ca vreun primar sau consilier să-şi piardă mandatele de aleşi locali.

Rămâne de văzut pe cine vor alege democrat-liberalii arădeni ca să-l înlocuiască pe Gheorghe Seculici.

USL urmăreşte cu interes disputa

Senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, le recomandă liderilor PDL locali ca, înainte de a se bucura pentru o iluzorie rupere a USL, democrat-liberalii să-şi rezolve situaţia din propria filială, unde anunţata intenţie de a demisiona a preşedintelui Gheorghe Seculici a declanşat un război intern între cei care doresc să-i ia locul. „Din păcate pentru ei, nu va fi greu, ci imposibil să găsească o persoană care să se ridice la condiţia morală şi eleganţa domnului Seculici”, a explicat senatorul Ioan Cristina. Liderul PNL Arad şi-a exprimat teama că PDL Arad va ajunge să fie condus de frustraţi şi isterici, cu care nu va putea purta nici un dialog. „Din nefericire, de suferit vor avea tot cetăţenii Aradului, pentru că deciziile arbitrare şi aiuritoare ale democrat-liberalilor vor fi transpuse şi în administraţia publică locală, pe care aceştia o stăpânesc după bunul plac”, a atras atenţia senatorul Ioan Cristina.

Lupta se amână

Secretarul executiv al PDL, senatorul Constantin Traian Igaş, spune însă că situaţia nu este deloc gravă la PDL şi nici într-un caz la Arad. „Partidul Democrat-Liberal, la 20 de ani de existenţă, arată că este o formaţiune serioasă, bine organizată, cu oameni responsabili şi cu structuri bine puse la punct”, a declarat Constantin Traian Igaş. El spune că la Colegiul Director Naţional, for în cadrul căruia au fost corelate structurile judeţene cu organigrama Biroului Permanent Naţional, a fost aprobat Regulamentul pentru organizarea, desfăşurarea şi conducerea activităţii organizaţiilor locale şi judeţene. Astfel, până la 1 decembrie, la nivelul organizaţiilor judeţene vor avea loc alegeri. „De asemenea, organizaţiile judeţene au obligaţia de a actualiza registrul judeţean al membrilor, şi de a transmite modificările registrului naţional, în fiecare an până la sfârşitul lunii februarie”, a explicat Igaş. În această situaţie, bătălia politică din cadrul filialei judeţene a PDL Arad se va prelungi.

 

Cele mai citite

Alocațiile nu vor fi plătite înainte de Paște

Pentru luna mai, alocațiile vor fi virate pe 8 mai și nu înainte așa cum se întâmplă cu plata pensiilor, potrivit unei comunicări făcute...

Chiliman, dezgropat din panseluțe pentru a preveni olifirea lui “Geoge Tuță”

Ilustrație: Marian Avramescu Partidul Național Liberal (PNL) l-a dezgropat pe fostul edil Andrei Chiliman de sub un rond de flori cu panseluțe de mii...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...
Ultima oră
Pe aceeași temă