“În momentul în care am aprobat legea descentralizฤrii, preลedinลฃii de consilii judeลฃene ลi primarii au primit mai multe atribuลฃii. Este vorba de cinci milioane de euro pe care Guvernul are sarcina sฤ îi gฤseascฤ”. Astfel îลi justificฤ senatorul PSD, Trifon Belacurencu, semnฤtura ลi votul dat pe actul normativ prin care Camera superioarฤ a Parlamentului a decis joi dupฤ-amiazฤ majorarea salariilor pe care le primesc douฤ categorii “defavorizate” de bugetari: primarii ลi ลefii de CJ-uri (detalii aici).
Interesant, nu?
Pe de o parte, parlamentarii ลi baronii locali ai USL le spun românilor cฤ este absolut necesarฤ descentralizarea, chiar ลi fฤrฤ regionalizare; ลi cฤ “activul” din administraลฃie e gata-gata sฤ se sacrifice pentru binele comun, sฤ îลi asume rolul uriaล ลi gama largฤ de responsabilitฤลฃi noi, cฤci dorinลฃa de a se apropia de cetฤลฃean e arzฤtoare.
Doar cฤ, dupฤ introducerea de mai sus, croitฤ ca pentru naivi, apare un set nou de pretenลฃii: e nevoie de bani în plus la salariu pentru munca în plus de la birou.
Asta e logica, ฤsta e raลฃionamentul, asta e România în care trฤim ลi ei sunt aleลii.
Pentru cฤ tot am pomenit aici de descentralizare, meritฤ sฤ reลฃinem un pasaj din scrisoarea deschisฤ adresatฤ, tot joi, premierului Ponta de cฤtre preลedintele liberal al Consiliului Judeลฃean Cluj, Horia Uioreanu.
Iatฤ, deci, cât e de septic tot procesul: “Din pฤcate, înainte de a intra în vigoare aceastฤ lege (a descentralizฤrii -n.r.), a început un adevฤrat proces de devalizare a acelor structuri care vor trece la autoritฤลฃile judeลฃene ลi locale. Bunurile materiale ale acestora sunt transferate pe ลest ลi extrem de rapid de la actualii administratori spre agenลฃiile ลi instituลฃiile care rฤmân în subordinea ministerelor” (detalii aici).
La cât de obscur este transferul de putere cฤtre baronii locali, intermediat de Dragnea, acuzaลฃiile lansate de Uioreanu vin ca o razฤ de soare.
Revenind acum la sus-citatul Belacurencu, trebuie precizat cฤ domnia sa este doar unul dintre zecile de senatori care au avansat proiectul în baza cฤruia primarii ลi preลedinลฃii de consilii judeลฃene vor putea câลtiga mai mult. Mircea Geoanฤ, Ecaterina Andronescu sau Gabriela Vrânceanu Firea, de exemplu, sunt alte trei nume, mult mai notorii ce-i drept, care considerฤ cฤ România e locuitฤ de cetฤลฃeni cu intelect subdezvoltat; prin urmare, gândesc aceลti politicieni, indiferent cât de reprobabile le-ar fi acลฃiunile, ei nu vor suporta consecinลฃe.
Cฤci cum altfel decât reprobabile pot fi etichetate asemenea gesturi?
Cu ce altceva decât cu maxima ipocrizie ลi cinismul de soldat sovietic poate fi comparat gestul de a mฤri leafa unui primar sau preลedinte de consiliu judeลฃean în aceeaลi lunฤ în care parlamentarii tocmai decisesrฤ cฤ statul român e prea sฤrac pentru a avea grijฤ de toลฃi?
Dau numai trei exemple: Senatul a respins reducerea impozitului pentru clฤdirile destinate turismului; Camera Deputaลฃilor a trimis la plimbare o iniลฃiativฤ privind acordarea a 500 lei pentru fiecare nou-nฤscut; senatorii au îngropat visele pensionarilor care au muncit în condiลฃii de grupa I, de a le fi majorate veniturile.
Asta pe lângฤ faptul cฤ Executivul condus de Victor Ponta nu este în stare sฤ majoreze toate salariile bugetarilor, aลa cum a promis în campania electoralฤ.
A nu mai pune la socotealฤ o altฤ ironie demnฤ de plasat în ramฤ: Senatul a decis mฤrirea salariilor primarilor ลi baronilor locali exact în ziua (joi, 28 noiembrie) în care corpul medical ar fi trebuit sฤ declanลeze greva generalฤ.
Protestul cu care medicii ameninลฃaserฤ Ministerul Sฤnฤtฤลฃii de sฤptฤmâni bune a fost dezamorsat chiar în ajun.
Mฤsurile convenite de pฤrลฃi oferฤ prea puลฃine garanลฃii cฤ sistemul medical va ieลi vreodatฤ din marasm, dar oferฤ Guvernului timp, iar majoritฤลฃii parlamentare un motiv în plus sฤ creadฤ cฤ pe medici, profesori ลi pensionari îi mai poลฃi pฤcฤli, dar sฤ nu te joci în veci cu baronii ลi cu ambasadorul lor, Liviu Dragnea, cฤ-ลฃi frângi uลor grumazul.
Concluzia cฤ aceลtia sunt termenii în care se gândeลte la vârful USL e întฤritฤ de filmul evenimentelor care au dus la decizia discreลฃionarฤ ลi discriminatorie a Senatului.
Îl voi reda pe scurt:
1. Acum ceva vreme, Liviu Dragnea, când împฤrat, când instrument al altor împฤraลฃi ca el, promite creลterea salariilor ลefilor din administraลฃia localฤ;
2. Lipsit, oricum, de posibilitatea de a onora toate promisiunile cu iz social fฤcute de USL în campania electoralฤ, Guvernul nu prinde promisiunea lui Dragnea în proiectul de buget pe 2014;
3. Baronul de Teleorman revine ลi dฤ public semnalul de atac, exprimându-ลi speranลฃa cฤ parlamentarii vor depune amendamente la Legea Bugetului;
4. Ce sฤ vezi? La scurt timp, senatorii modificฤ o Ordonanลฃฤ de Urgenลฃฤ privind salariile bugetarilor, ducând în sus lefurile primarilor ลi pe ale ลefilor de CJ-uri, dar ignorând celelalte categorii de salariaลฃi;
5. Executivul transmite cฤ nu poate fi de acord, prevalându-se (nici nu avea încotro) de faptul cฤ se încalcฤ dispoziลฃii constituลฃionale, potrivit cฤrora nu pot fi aprobate cheltuieli suplimentare fฤrฤ identificarea surselor de finanลฃare;
6. Urmฤtorul pas se consumฤ iute de tot, cam cum ai arde o panglicฤ de magneziu: la propunerea lui Puiu Haลotti, liderul de grup al senatorilor liberali, creลterea salariilor edililor e adoptatฤ la adฤpostul votului electronic secret.
Iar pe final, o mostrฤ inestimabilฤ de abordare raลฃionalฤ. Cu nedisimulatฤ sinceritate, senatorul Belacurencu recunoaลte, totuลi, cฤ “în bugetul pe 2014 nu existฤ aceลti bani”, dar sperฤ “ca legea sฤ treacฤ rapid prin Camera Deputaลฃilor, astfel ca sumele sฤ fie introduse în bugetul pe 2014”.
Totul depinde, deci, de un hocus-pocus de care numai parlamentarii noลtri pot fi în stare. Soluลฃia e o vrajฤ.
Cฤci ea, vraja, e unica operaลฃie matematicฤ prin care se va rezolva ลi problema de principiu (salarii mai bune pentru bugetari de lux, zice-se cu “responsabilitฤลฃi mai mari”), ลi problema tehnicฤ (lipsa efectivฤ a fondurilor, care îl forลฃase iniลฃial pe Victor Ponta sฤ nu prindฤ creลterile în buget).