14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialSNSPA se distanțează de Mirel Palada, după incidentul violent pe care l-a...

SNSPA se distanțează de Mirel Palada, după incidentul violent pe care l-a provocat în studioul unei televiziuni

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a transmis, vineri, că sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului, nu este, în prezent, cadrul didactic titular şi nici profesor asociat al unităţii de învăţământ. Precizările vin în urma incidentului violent în care Palada l-a lovit pe Mihai Goţiu în studioul unei televiziuni.

"În acest moment, domnul Mirel Palada nu este cadru didactic titular şi nici profesor asociat al SNSPA. Regretăm faptul că imaginea SNSPA este folosită în interese exterioare mediului universitar. De asemenea, facem apel la responsabilitate, decenţă şi toleranţă din partea oricărui actor public. SNSPA susţine dezbaterile publice, bazate pe raţionamente valide, respect, iar neînţelegerile trebuie clarificate, cu bună credinţă. Totodată, SNSPA dezaprobă ferm orice act/element de agresivitate, verbală sau fizică", transmite SNSPA, printr-un comunicat de presă.

Precizările vin după ce Senatorul USR Mihai Goţiu a fost lovit, miercuri seara, în studioul unei televiziuni, de sociologul Mirel Palada.





 Senatorul USR Mihai Goţiu a mers, joi după-amiază, la secţia 1 de poliţie din Bucureşti să depună plângere penală pentru ultraj împotriva sociologului Mirel Palada, în urma incidentului care a avut loc miercuri într-un studio de televiziune.

Goţiu a depus plângere penală pe numele lui Palada, în care invocă prevederile articolului 257 din Codul Penal, referitoare la ultraj. ”Evident că nu mă aşteptam să mă lovească, nici nu am fost atent la aşa ceva, adică nu puteam să mă gândesc că cineva care a fost purtător de cuvânt al Guvernului are un astfel de comportament”, a mai spus Mihai Goţiu.





Senatorul USR a fost agresat de către Mirel Palada, miercuri, în pauza publicitară a unei emisiuni la B1 TV. ”Din păcate, în pauza de publicitate s-a întâmplat un eveniment extrem de neplăcut. Domnul Mirel Palada l-a agresat fizic pe domnul Mihai Goţiu. Ne pare foarte rău pentru acest eveniment. Din păcate, au trebuit să părăsească amândoi platoul”, a spus moderatoarea Nadia Ciurlin, la reluarea emisiunii.

”Palada a intervenit de mai multe ori peste mine. I-am spus că am intrat în politică din cauza unora ca el. M-a lovit în faţă o singură dată (…) Am simţit decăderea totală a PSD-ului atunci când m-a lovit”, a comentat senatorul USR, imediat după incident.





 

Cele mai citite

Ce inovații a adus Rolex în lumea ceasurilor?

De peste 100 de ani Rolex a acaparat piața ceasurilor de lux, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mărci producătoare din întreaga...
Ultima oră
Pe aceeași temă