15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialSMURD privat în Galaţi

SMURD privat în Galaţi

Aproximativ 40 de echipe, compuse din 191 de salvatori, ce au în dotare echipamente asemănătoare celor ale Salvamont şi SMURD, pot interveni în situaţii extreme.

 

Centrul de Intervenţie şi Salvare de pe platforma combinatului ArcelorMittal de la Galaţi, un veritabil „Centru SMURD” cu aproape 200 de salvatori, este cel mai mare centru de acest gen din România. Cei 191 de salvatori sunt angajaţi ai combinatului, dar sunt autorizaţi ca salvatori, pentru a interveni în cazuri de explozii, accidente cu gaz, cutremure, dezastre naturale sau evacuări din spaţii închise ori de sub dărâmături.

Centrul a fost înfiinţat în cadrul programului de securitate a muncii şi sănătate dezvoltat în întreg grupul de companii al ArcelorMittal şi fost autorizat de institutul Insemex Petroşani şi de Inspecţia Muncii. Astfel de centre mai funcţionează şi în minele sau combinatele miniere de pe Valea Jiului sau pe marile platforme petroliere ale OMV, Petrom şi Rompetrol, dar centrul de la Galaţi se impune prin numărul mare al celor 40 de echipe de intervenţie în care sunt organizaţi cei 191 de salvatori, dar şi prin dotările pe măsură.

Spre exemplu, în dotarea centrului se află 240 de aparate de respirat autonome cu aproximativ 500 de butelii de rezervă, echipamente similare celor utilizate de scafandrii autonomi, o butelie asigurând unui salvator posibilitatea de a interveni în mediu toxic timp de până la 40 de minute. Centrul este dotat şi cu echipamente care asigură încărcarea buteliilor şi un laborator în cadrul căruia aparatele de respirat sunt supuse la fiecare trei luni mai multor testări. Fiecare echipă de câte cinci salvatori este dotată cu echipamente şi truse de salvare şi intervenţie şi pentru acordarea primului ajutor, măşti de oxigen şi aparate automate de resuscitare prin defibrilare, asemenea echipelor Salvamont şi SMURD. „Avem peste 40 de truse şi echipamente de salvare distribuite în fiecare compartiment din combinat, unele fiind dotate cu câte două sau trei astfel de truse, astfel încât să putem asigura intervenţia în caz de cutremur, explozie, incendiu sau alte catastrofe”, ne‑a declarat ing. Laurenţiu Rusin.

Investiţii în sănătate

„Anul trecut am lansat un program de îmbunătăţire a stării de sănătate a angajaţilor. Pe de o parte, cerem angajaţilor mai multă disciplină în respectarea regulilor de securitate şi sănătate în muncă. Pe de altă parte, vrem să punem la punct şi acest program de sănătate, pentru a întări sănătatea colegilor. De aceea, bugetul pentru programul de sănătate a fost dublat, de la 2 la 4 milioane de lei”.  THIERRY LE GALL, directorul general al ArcelorMittal Galaţi

Analize medicale gratuite

Siderurgiştii vor beneficia gratuit de un pachet de sănătate constând în analize, teste de specialitate şi vizite anuale la medici specializaţi în medicina muncii. Rezultatele acestor analize sunt înscrise într-un „card de sănătate” şi sunt comunicate medicului de familie al angajatului. Printre analizele gratuite se numără cele pentru tiroidă, diabet, tipurile virale de hepatită. În scurt timp vor mai fi introduse testul IDR pentru tuberculoză şi teste gratuite pentru depistarea cancerului în funcţie de categoria de risc şi de vârstă.

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă