7.6 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSpecialSistemul şi alegerile prezidențiale

Sistemul şi alegerile prezidențiale

Teoretic, momentele electorale fac posibilă întâlnirea speranțelor alegătorilor cu capacitatea de acțiune a oamenilor politici. De aceea, cazul românesc te izbește prin incapacitatea perioadei electorale de a oferi elemente cu adevărat seducătoare.

În perioada de dinaintea alegerilor se vede mai bine ca niciodată distanța dintre România virtuală și cea reală. În prima, campania e în toi, totul se învârte în jurul evenimentelor produse de partide și de candidați, pro­pa­gan­dele cresc în intensitate și se înfruntă prin in­termediul televiziunilor sau pe rețelele de so­cializare. Nimeni nu se mai așteaptă în mod se­rios la mari idei, dezbateri autentice, pro­gra­me realiste etc. Totul se reduce la o în­cleș­tare în care raționalul este cu totul umbrit de mobilizarea pe baze afective.

Această situație devine scuzabilă dacă România virtuală ar fi spațiul în care se întâlnesc și concurează între ele pasiunile care se nasc în România reală, da­că acesta ar fi prețul plătit pentru faptul că nu degeaba această perioadă e denumită „de campanie“, fiind o formă eufemizată, non­vio­lentă, de război. Dar nu este nici măcar asta.

România virtuală rămâne virtuală până la ca­păt: actori politici artificiali, partide false, dis­cursuri neconvingătoare. Intersecția sa cu Ro­mânia reală e mai degrabă întâmplătoare. Atunci când sunt luate decizii precum creș­te­rea de pensii, de salarii, mai nou amnistii, aces­tea țin de mimarea existenței unei le­gă­turi de reprezentativitate între unele categorii sociale și puterea politică. Natura lor po­pu­listă vine din faptul că acest tip de decizii sunt tocmai contrariul logicii re­prezen­ta­ti­vi­tății, fiind definite în logica relației patron-su­pus.

Sentimentul general de confuzie şi necesitatea multor lideri de opinie de a apela la tot felul de teorii ale conspirației vin din această sen­zație că totul este fie artificial, fie ins­tru­men­ta­lizat până la denaturare. Sigur, nu suntem singura țară în care tehnicile de marketing elec­toral sunt folosite pentru a sufoca sau perverti orice instinct democratic. …continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

Românii din diaspora vin în țară pentru tratamente stomatologice: diferențe de preț de până la 80% față de Occident

Peste 250.000 de români din diaspora revin acasă în perioada sărbătorilor de iarnă, iar mulți dintre ei profită de ocazie pentru a accesa servicii...

Offline în era digitală: 800.000 de români încă nu au dat primul click

Cei care trăiesc în afara internetului au vârste cuprinse între 55 și 75 de ani Peste 640.000 de persoane au vârste cuprinse între 55 și...

Horoscop 10 decembrie 2024. Zi plină de socializare pentru berbeci

Horoscop 10 decembrie 2024. Horoscopul zilei de 10 decembrie 2024 aduce vești diverse pentru fiecare zodie, de la oportunități sociale și profesionale până la...
Ultima oră
Pe aceeași temă