Pentru al doilea an consecutiv, Simona Halep este în semifinalele Indian Wells, cel mai important turneu de tenis din lume în afara celor patru Slamuri.
Simona a depășit un start lent, s-a ajustat la stilul Carlei Suarez Navarro și a dominat-o clar pe jucătoarea iberică în ultimele două seturi.
Şi meciurile urâte trebuie câştigate, nu numai cele frumoase, nu? E fascinant cum o partidă de tenis este mai mult sau, în cazul de faţă, mai puţin decât suma jucătoarelor. Simona şi Carla au, separat, două dintre cele mai curate şi mai curgătoare stiluri de joc din circuit. Pune-le împreună şi rezultă meciuri de trei seturi, fracturate, încurcate, în care alternează punctele hot shot cu tot felul de … chestii.
Pe la începutul ascensiunii Simonei, când lumea largă abia începea să o cunoască, Behind the Baseline, fostul blog de tenis al Sports Illustrated, pe care sunt sigură că îl cunoaşteţi, a făcut un articol interesant despre ea. Articolul era alcătuit din foarte multe poze şi foarte puţine cuvinte. Dar în acele puţine cuvinte, autoarea observa o chestie foarte interesantă. Spunea că fotografiile jucătorilor în timp ce lovesc mingea sunt aproape în exclusivitate stop cadre ale efortului. Mai toţi sunt contorsionaţi, se strâmbă, suflă încordaţi sau au poziţii nefireşti. Singura excepţie este Majestatea Sa, Roger Federer, care zici că meditează levitând, nu că loveşte o minge cu peste suta de km pe oră. O altă excepţie considera autoarea că este Simona, remarcând că în mai toate fotografiile, indiferent cât de întinsă era, nu era totuşi dezechilibrată.
Este adevărat, Simona este rareori înghesuită sau prinsă pe picior greşit. Nu ajunge prea devreme sau prea târziu la minge, nu evaluază prost distanţele, traiectoriile, sau jocul general al adversarei. Are o deplasare iute iute, dublată de o anticipare la fel de iute şi susţinută de o minte şi mai iute. Dar nu şi azi, nu contra lui Suarez Navarro.
Citește continuarea articolului pe Treizecizero.ro.
