Fostul însărcinat cu afaceri al României la Singapore Silviu Ionescu va fi pus în libertate, joi seara, din Penitenciarul Bucureşti Rahova, anunţă Agerpres.
Eliberarea vine ca urmare a înlocuirii măsurii de arest preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara, a anunţat ofiţerul de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Johanna Popescu.
Silviu Ionescu este judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii.
Potrivit anchetei întreprinse de procurorii Parchetului General, pe 15 decembrie 2009, în jurul orei 3,10, Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri ad interim al României în Singapore, în timp ce conducea un autoturism Audi A6 aparţinând Ambasadei României, nerespectând culoarea verde pentru pietoni, a accidentat la o intersecţie semaforizată două persoane, în vârstă de 30 şi, respectiv, 24 de ani, care traversau regulamentar pe trecerea de pietoni.
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a continuat să conducă autovehiculul până la următoarea intersecţie semaforizată, unde, nerespectând, de asemenea, culoarea verde pentru pietoni, a produs un alt accident, soldat cu rănirea unei persoane în vârstă de 18 ani. Nici de această dată, potrivit procurorilor, diplomatul nu a oprit, părăsind locul accidentului şi abandonând autoturismul într-o zonă industrială a oraşului Singapore.
Una dintre cele trei victime a decedat ca urmare a leziunilor grave ce i-au fost provocate în urma primului accident rutier.
Concluziile raportului medico-legal întocmit în cauză au relevat că victima primului accident, în vârstă de 30 de ani, a decedat la trei zile după producerea accidentului, din cauza unei hemoragii intracraniene şi contuzii cerebrale cu fractură de craniu, leziuni ce au putut fi produse ca urmare a impactului.
Cea de-a doua victimă a primului accident a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale, fiind de natură a determina infirmitate şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Conform anchetei, ulterior producerii celor două accidente de circulaţie, Silviu Ionescu a sesizat poliţia singaporeză cu privire la faptul că autoturismul Audi A6 a fost sustras din faţa Ambasadei României după ora 2,00, situaţie neconformă cu realitatea, pe care a susţinut-o şi prin declaraţiile date în faţa autorităţilor judiciare singaporeze.
Procurorii din Singapore susţin că Silviu Ionescu a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. La dosar există declaraţia unui martor, Ae Ree, care spune că Silviu Ionescu a consumat o cantitate considerabilă de alcool înainte de a se urca la volanul maşinii ambasadei.
De altfel, procurorii din Singapore susţin că, în momentul în care diplomatul român a sunat la numărul de urgenţă 999, el a dat dovadă de incoerenţă, fapt ce ar atesta că el consumase băuturi alcoolice.
Anchetatorii din Singapore nu au putut proba această acuzaţie, „întrucât inculpatul s-a prevalat şi s-a bucurat de imunitate diplomatică”.
Pe 8 mai, Silviu Ionescu a fost arestat în România, după ce procurorii Parchetului General l-au acuzat că a încercat să influenţeze declaraţiile unor martori.