14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialSibiu: Tigrul fugit de la Grădina Zoologică a fost împuşcat

Sibiu: Tigrul fugit de la Grădina Zoologică a fost împuşcat

Tigrul care a fugit, marţi, de la Grădina Zoologică din Sibiu şi care reuşise să ajungă într-un cartier de locuinţe a fost împuşcat de autorităţi cu o armă cu glonţ, transmite corespondentul Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, a spus că tigrul devenise periculos şi că, din păcate, a fost necesară împuşcarea lui cu o armă cu glonţ.

Tigrul a fost împuşcat în pădure, între localităţile Sibiu şi Poplaca.

Potrivit lui Alex Mareş, reprezentant al Asociaţiei Vânătorilor din Sibiu, atât timp cât animalul a fost în municipiu nu a existat permisiunea de a se trage cu armă de foc, dar odată ajuns în zona pădurii, într-un fond forestier, a putut fi folosită o astfel de armă.

Tigrul a fugit, marţi dimineaţă, de la Grădina Zoologică din Sibiu, fiind alertate Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia, Asociaţia Vânătorilor şi SMURD. La scurt timp, tigrul a fost localizat în Pădurea Dumbrava, în arealul Grădinii Zoologice, care este împrejmuit cu un gard înalt de 1,80 metri.

Populaţia fusese avertizată de autorităţi prin megafoane, mai ales în cartierul Valea Aurie, aflat în imediata apropiere, să evite zona Grădinii Zoologice şi a Muzeului Naţional Astra din Pădurea Dumbrava.

Ulterior, tigrul a reuşit să fugă şi de sub supravegherea echipelor de căutare, care îl localizaseră în Pădurea Dumbrava, şi a ajuns în cartierul Valea Aurie din municipiu, în apropierea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, iar întreaga zonă a fost evacuată şi asigurată de Poliţia Locală.

Viceprimarul Sibiului Astrid Fodor declara corespondentului MEDIAFAX că tigrul a reuşit să iasă din cuşca sa în jurul orei 9.30, din cauza neglijenţei îngrijitorului, care a făcut curăţenie, iar când a ieşit a lăsat uşa cuştii întredeschisă, moment în care animalul a ieşit.

Astrid Fodor spunea că o problemă este lipsa puştilor cu tranchilizant, existând una singură autorizată în municipiul Sibiu.

Animalul fugit era o tigroaică născută în Grădina Zoologică din Sibiu.

Grădina Zoologică din Sibiu, administrată de Primăria Sibiu, este situată la ieşirea din oraş către Păltiniş, în apropiere aflându-se un hotel, mai multe restaurante şi Muzeul Astra din Pădurea Dumbrava.

Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă