3.1 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021
AcasăSpecialSforarul Vladimir Plahotniuc, interzis în SUA

Sforarul Vladimir Plahotniuc, interzis în SUA

Congresmenii republicani Randy Weber și Trent Franks au emis o rezoluție prin care mai mulți demnitari şi funcţionari din Republica Moldova, în frunte cu magnatul pro-rus Vladimir Plahot­niuc, vor fi declarați indezirabili. Pe lista neagră se află şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie din Moldova, alături de miniştrii Justiţiei şi Internelor.

Despre cei în chestiune sunt suspiciuni că ar fi implicați în „jaful secolului“ şi în spălările de bani derulate în statul din dreapta Prutului.

Cei în cauză riscă să fie in­cluși în lista SUA cu sanc­ţiuni internaţionale, să li se blocheze fondurile, să le fie în­gheţate activele, precum şi să li se interzică posibilitatea de a călători în SUA.

Alături de Plahotniuc, în listă mai apar numele pre­şedintelui Parlamentului, Andrian Candu, preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie din Moldova, Mihai Poalelungi, a procurorului general interimar Eduard Harunjen, a directorului general al Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, a şefului Pro­curaturii Anticorupţie, Viorel Morari, a ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, a ministrului de Interne Alexandru Jizdan, a preşedintelui Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, a omului de afaceri Serghei Iaralov, precum și a preşedintelui Aso­­cia­­ţiei de Lupte şi Divertisment (FEA), Dorin Damir.

De asemenea, rezoluţia Con­gresului încurajează sus­ți­­nerea americană şi coo­perarea cu Moldova pentru lansarea de reforme sociale, economice şi po­litice şi cere imperativ să se organizeze alegeri prezi­denţiale libere, echitabile şi democratice în Moldova la sfârşitul lunii octombrie.

Cea mai temută persoană din Moldova

Publicația New York Times a prezentat la începutul lunii iunie o fotografie care o înfățișa pe Victoria Nuland, adjunctul secretarului de Stat al Statelor Unite, alături de Vlad Plahotniuc, „cea mai temută persoană din Moldova, un mogul aparent pro-occidental cu o reputație atât de toxică încât chiar și prietenii săi politici încearcă de obicei să păstreze distanța în public“.

Întâlnirea dintre Nuland și Plahotniuc (în stânga Victoriei Nuland – foto) s-a petrecut în luna mai a.c.

În timp ce liderii pro-ruși de la Chișinău au jubilat văzând fotografia, foarte mulți moldoveni, mai ales cei care împărtășesc dorința Washingtonului de a scoate Moldova de sub influența Rusiei, s-au arătat îngrijorați de asocierea Statelor Unite cu Plahotniuc.

La vremea respectivă, Departamentul de Stat a refuzat să comenteze pe marginea întâlnirii la care a participat Plahotniuc, a cărui poreclă este Plaha, (care în rusă însemnând butucul folosit la execuții), menționează prestigiosul New York Times.

Contactat de către presă, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, care este un asociat apropiat al lui Plahotniuc, a precizat că omul de afaceri „ar fi fost denigrat de către adversarii săi politici și a fost învinuit pe nedrept pentru toate scandalurile si eșecurile din Moldova după preluarea puterii de către partidele pro-occidentale în 2009“, printre care și dispariția a aproape un miliard de dolari din sistemul bancar al țării. 

Personaj controversat

Ca multe alte figuri importante din fosta Uniune Sovietică, Plahotniuc a menținut un aer de mister cu privire la sursele averii și puterii sale, care a favorizat crearea imaginii unui mogul atotputernic, care își poate distruge inamicii doar făcând un semn cu mâna.

Plahotniuc nu deține o poziție în Guvern, singura sa funcție oficială fiind aceea de vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova. De asemenea, sunt în ceață și relațiile pe care acesta le are și nu se știe nici măcar care este cetățenia sa. Potrivit oponenților săi, acesta ar deține pașapoarte eliberate de Rusia, de Moldova și de România.

Liderul protestelor care au avut loc în Moldova la sfârșitul anului trecut și la începutul acestui an, Grigore Petrenco, susține că Plahotniuc „nu are nicio funcție publică, însă toate pârghiile de control ale statului sunt în mâinile sale“. Cea mai mare putere a sa este lupta geopolitică dintre Moscova și Washington, care i-a permis să se erijeze într-un prieten al Occidentului.

Astfel de afirmații sunt respinse de premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, membru al partidului lui Plahotniuc, care admite că acesta „nu a avut grijă de imaginea sa“ și susține că „este un mit faptul că o singură persoană controlează țara“.

Un alt politician moldovean, Iurie Leancă, fostul premier al Moldovei, care a semnat în 2014 un acord politic și comercial cu Uniunea Europeană, acord ce a înfuriat Moscova, spune ca Plahotniuc a folosit vizita la Washington pentru a încerca să-și spele reputația. Însă Nuland a fost îndreptățită să se întâlnească cu el. „Ei vorbesc cu oameni care au putere reală în diferite zone din întreaga lume. Și Plahotniuc este o persoană cu putere reală în această țară“, a afirmat Leancă.

 

Cele mai citite

Un orășel din Texas a fost cumpărat de miliardarul Mark Cuban

Întregul orășel Mustang, Texas - un punct pe hartă, în afara I-45, a fost cumpărat de miliardarul Mark Cuban cu o populație de...

Ultimul mesaj transmis de Angela Merkel în calitate de cancelar

Angela Merkel le-a cerut nemților, în ultimul mesaj în calitate de cancelar, să se vaccineze - "Doar așa putem lupta împotriva coronavirusului", transmite aceasta,...

Hunor i-a cerut amabasadorului Germaniei să sprijine aderarea României la Schengen

Vicepremierul Kelemen Hunor spune că i-a solicitat ambasadorului Germaniei la Bucureşti să sprijine aderarea României la Schengen şi încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare...
Ultima oră
Pe aceeași temă