16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialSfatul specialistului: Cum faceți renovarea locuinței?

Sfatul specialistului: Cum faceți renovarea locuinței?

Băile şi bucătăriile se află pe primele poziţii în ceea ce privește  lucrările de renovare realizate într-un apartament, în timp ce,  în cazul unei case,  proiectele de termo şi hidrorizolare a pereţilor şi a acoperişurilor sunt prioritare.

 Apartament sau casă, renovările se dovedesc deseori a fi extrem de necesare. Care sunt cele mai importante lucrări care trebuie avute în vedere cu prioritate, ce soluții sunt la îndemână, la ce să fim atenți când demarăm lucrări de renovare? Iată câteva din întrebările cele mai frecvente pe care și le pun cei care își propun să își renoveze locuința sau numai o funcțiune a ei. Sfaturile și recomandările în acest sens din partea unui specialist sunt binevenite și, de aceea, ne-am adresat lui Petrişor Grindeanu, National Sales Manager Distribution Sika România. 

În funcţie de tipul de locuinţă este bine să se prioritizeze investiţiile în renovare, în aşa fel încât aceasta să răspundă principalelor nevoi. Astfel, pentru un apartament dorinţa de împrospătare a ambientului sau micile accidente precum infiltraţiile pot fi  motivele principale pentru renovarea băii şi a bucătăriei, urmate de balcon. 

În cazul unei case, se poate opta  în principal pentru renovări care au ca principal scop creşterea confortului. În acest sens, principalele proiecte de renovare în care se poate investi sunt termoizolarea şi hidroizolarea acoperişului, a pereţilor, balconului sau terasei şi, nu în ultimul rând, a fundaţiei.

Sigilările sunt o altă categorie de lucrări des întâlnite mai ales la proprietarii de case. Deoarece nu acordă din primul moment o importanţă crescută acestui aspect, lucrările se degradează rapid din cauza sigilărilor defectuoase şi atrag, astfel, necesitatea unei renovări.

O recomandare foarte importantă privește alegerea celor mai eficiente și moderne materiale, un produs ieftin neputând garanta  calitatea şi nici durata de viaţă mai lungă a unei lucrări.  Un cost mic al unui produs poate ascunde de fapt un consum dublu sau chiar triplu, costul întregii lucrări fiind mult mai mare iar riscurile deteriorării în timp scurt sunt, de asemenea, ridicate. În ceea ce privește termoizolările, de exemplu, polistirenul începe să piardă teren, treptat, în avantajul vatei minerale bazaltice sau a panourilor termoizolante cu spumă poliuretanică.

Tendinţa în ceea ce priveşte alte materiale de renovare este de a se folosi produse care nu limitează designul – spre exemplu folosirea de adezivi elastici rezistenţi la apă speciali pentru lipirea sticlei, mai ales în băi, sau sigilanţi şi chituri care rezistă la mucegaiuri. Siguranţa este, de asemenea, foarte importantă şi, tocmai din acest motiv, membranele hidroizolante lichide rezistente chimic, la foc, sunt tot mai alese de către clienţii români.

Alte recomandări pentru a se face cea mai bună alegere sunt la solicitarea de sfaturi consultanţilor din magazine şi meşterilor precum și alegerea unui meseriaș calificat,  recomandat şi de încredere în defavoarea realizării  în regim propriu a unei lucrări.

În ceea ce priveşte cele mai importante sume investite în renovare, adezivii pentru termoizolare atrag cel mai mare buget datorită cantităţii mari ce este necesară într-o lucrare, urmaţi de mortarele pentru hidroizolare şi membranele lichide. Adezivii pentru gresie şi faianţă folosiţi în renovarea băilor şi a bucătăriilor sunt pe poziţii inferioare din cauza cantităţii mici necesare.

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă