Săptămâna trecută, la Radio România Cultural, în emisiunea „Chef de vorbe”, am discutat împreună cu realizatoarea emisiunii, Daniela Vasile, și ascultătorii despre violență.
Și nu orice formă de violență, sofisticată, ci acea violență din viața cotidiană cu care ne confruntăm în casă, pe stradă și la servici, fie că suntem martori, fie suntem victime, fie inițiatorii violenței. Ceea ce m-a impresionat și m-a inspirat să scriu a fost disponibilitatea oamenilor de a împărtăși experiența lor legată de violență și modurile în care o gestionează, în așa fel încât să nu devină victimele unui tiran.
Diferențiind între agresiune și violență, aș spune că agresiunea face parte din natura umană, este chiar inerentă vieții unei ființe vii, fiind pusă încă de la început în funcțiune în lupta pentru supraviețuirea propriei persoane și conservarea speciei. Agresiunea se poate sublima, are această capacitate de a fi deturnată în a-și atinge scopul distructiv. Poate fi sublimată într-un text literar, în care narăm o întâmplare cu o relație victimă – agresor între personaje, într-o pictură în care „scriem” pe pânză trauma, într-o piesă muzicală pentru a da glas simfoniei emoțiilor, într-o profesie, într-un proiect de viață. În schimb, violența se cere a fi descărcată, în regim de urgență, într-un cuvânt cu puternică încărcătură distructivă sau lezantă (o înjurătură care să afecteze persoana căreia îi este dedicată, o injurie, un atac la persoană) sau într-un act, o acțiune făcută în realitate asupra celor din jur sau obiectelor aparținând lor. Altfel, ea atacă persoana în interior, sub forma terorilor fără nume, și declanșează o criză și un impas, resimțite în corp ca o creștere a tensiunii, o durere de cap, un haos intern în plexul solar. Violența interioară, așadar, naște violență descărcată asupra oamenilor… citește mai multe pe www.like.noinu.ro
