17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialSerghei Lavrov a criticat la ONU intervenţionismul militar american

Serghei Lavrov a criticat la ONU intervenţionismul militar american

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a criticat, sâmbătă, la ONU, intervenţionismul militar american, într-o aluzie la raidurile aeriene lansate de Statele Unite în Irak şi în Siria, transmite mediafax.

"Washingtonul şi-a declarat deschis dreptul de utilizare a forţei oriunde pentru apărarea intereselor sale", a denunţat ministrul rus într-un discurs susţinut în faţa Adunării Generale a ONU.

"Amestecurile de natură militară au devenit nomă, chiar în pofida unui rezultat lamentabil al operaţiunilor militare conduse de Statele Unite în aceşti ultimi ani", a mai spus el, enumerând în principal intervenţiile în Irak, în Libia sau în Afganistan.

Rusia, care sprijină Siria, apreciază că Guvernul sirian ar trebui inclus în rândul coaliţiei actuale de luptă împotriva jihadiştilor din cadrul grupării Stat Islamic (SI), în contextul în care Damascul "a anunţat clar că este pregătit să se alăture", a adăugat Lavrov.

Statele Unite, care participă la o coaliţie de mai multe ţări, în special arabe, conduc, de la începutul săptămânii, atacuri aeriene contra SI în teritoriul sirian. De asemenea, Statele Unite efectuează, de la începutul lui august, raiduri aeriene contra unor poziţii ale SI în Irak.

Cele mai citite

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă