32.4 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăCulturăSenatul a dat o nouă conducere Institutului Cultural Român

Senatul a dat o nouă conducere Institutului Cultural Român

Senatul a numit, la 15 noiembrie 2021, în plen, noua conducere a Institutului Cultural Român, fiind votaţi Liviu Jicman ca preşedinte, Mirel Taloş şi Attila Weinberger – vicepreşedinţi şi 14 membri pentru Consiliul de conducere al instituţiei.

Senatorii au fost prezenţi fizic, votul secret fiind exprimat prin buletine de vot.

Pentru funcţia de preşedinte al ICR, Liviu Jicman, propus de grupul PNL, a primit, în plenul Senatului 81 de voturi „pentru” şi 36 „împotrivă”.

Liviu Sebastian Jicman este absolvent al Facultăţii de Studii Economice în Limbi Străine – secţia germană, Academia de Ştiinţe Economice (2000-2004) şi al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti (2010-2014), potrivit CV-ului său postat pe https://www.afcn.ro/, site-ul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, conform agerpres.ro.

Votul dat în Senatul României pentru noua conducere numită în fruntea Institutului Cultural Român îl are pe Liviu Jicman președinte

A fost bursier al Fundaţiei „Konrad Adenauer” în cadrul programului „Sur-Place” (2004) şi participant în cadrul programului „ACYPL”, organizat de Departamentul de Stat al SUA în parteneriat cu Fundaţia Pentru Pluralism (febr. 2006, SUA). Manager de spital, în urma absolvirii cursului pentru Management spitalicesc la Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Spitalicesc (2006) şi absolvent (seria 18) al Colegiului Naţional de Apărare la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (febr.-iun. 2007). Participant în cadrul programului „Promoting Tolerance”, organizat de Fundaţia Friedrich Naumann, în parteneriat cu American Jewish Committee (nov. 2007, SUA) şi evaluator CoNAS – Comisia Naţională pentru Acreditarea Spitalelor (2010).

A ocupat poziţiile de consilier economic – Intermedia Art Romania (aug. 2000-febr. 2004); director la Cabinetul Ministrului – Ministerul Sănătăţii (dec. 2004-febr. 2006); consilier al preşedintelui Autorităţii Naţionale penru Restituirea Proprietăţilor (oct. 2007-mart. 2009); manager de proiect, Departamentul PR – Teatrul „Masca” (ian. 2010-mai 2012); director la Cabinetul Ministrului – Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (mai-dec. 2012); membru în Comisia de selecţie privind desemnarea membrilor în C.A. al RADEF „România Film” – Ministerul Culturii (2013); membru al Adunării Generale a Acţionarilor – S.C. Studioul Cinematografic Sahia-Film S.A. (iul. 2012-oct. 2013); consilier personal al ministrului – Ministerul Culturii (dec. 2012-oct. 2013).

A fost membru al Consiliului Administraţiei Fondului Cultural Naţional (ian.-dec. 2016; aug. 2012-oct. 2013), vicepreşedinte al Institutului Cultural Român (oct. 2013-dec. 2016) şi director general al Muzeului Naţional Cotroceni (dec. 2016-nov. 2021).

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Planul de pace propus de Donald Trump pentru Gaza întâmpină obstacole. Netanyahu: „Nu e proiectul nostru”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că Israelul nu a aprobat proiectul de acord pentru Fâșia Gaza propus de administrația președintelui american Donald Trump.Potrivit...

Avertisment AEI: „Reducerea” motorinei este un „Black Sunday”. Șoferii recuperează doar o parte din scumpirea plătită

Dumitru Chisăliță compară situația cu promoțiile de tip „Black Friday”, în care un produs este mai întâi scumpit, pentru ca ulterior să fie afișat...

Legea integrității revine în Senat cu amendamente privind incompatibilitatea aleșilor și declarațiile de avere

Senatul dezbate miercuri, în sesiune extraordinară, proiectul Legii integrității, jalon din PNRR, după ce o primă variantă a fost respinsă săptămâna trecută. Noul text...
Ultima oră
Pe aceeași temă