11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialSenatorul Marius Nicoară a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa...

Senatorul Marius Nicoară a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa alcoolului

Senatorul Marius Nicoară a fost trimis în judecată, marţi, pentru conducerea sub influenţa alcoolului, scrie Agerpres

“Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică (…) au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Nicoară Marius Petre (senator în Parlamentul României), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis AGERPRES.

Dosarul în care senatorul a fost trimis în judecată la Parchetul dse pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost întocmit în urma unui incident produs în data de 28 noiembrie 2014, pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca. Raportul de expertiză medico-legală a arătat că Nicoară avea la ora producerii evenimentului rutier o alcoolemie de circa 1,65 la mie, precizează sursa citată.

“În jurul orei 23,45, inculpatul Nicoară Marius Petre a condus un autoturism pe strada Eugen Ionescu, pe sensul de mers către Calea Turzii, (…) iar în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 13 nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de mașina din fața sa, producând un accident de circulație și intrând în coliziune cu un autovehicul care frânase pentru a efectua un viraj la stânga. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a martorului V.C.R. , conducătorul auto al mașinii cu care a intrat în coliziune și care a refuzat să depună plângere”, se precizează în comunicatul PÎCCJ.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă