14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialSenatoarea Doina Tudor a fost reținută de procurorii DNA

Senatoarea Doina Tudor a fost reținută de procurorii DNA

UPDATE 15.00: Senatoarea Doina Tudor a ieșit joi din sediul DNA, purtând cătușe. Senatoarea a fost reținută printr-o decizie a procurorilor DNA.

Senatoarea Doina Tudor (PNL) s-a prezentat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie, informează Agerpres.

Parlamentul României a acceptat, miercuri, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a Doinei Tudor.

Doina Tudor este acuzată de complicitate la luare de mită, în dosarul în care fostul său soţ, Daniel George Tudor, este cercetat pentru luare de mită. La data faptei, Daniel George Tudor era preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar ulterior a fost vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă