Șeful Statului Major interarme al SUA, generalul Joseph Dunford, a precizat, luni, că opțiunile militare pregătite de SUA împotriva Coreii de Nord vor fi aplicate pentru cazul în care sancțiunile economice și diplomatice împotriva acestei țări vor eșua, informează Reuters citată de Agerpres.
Dunford a făcut aceste declarații în Coreea de Sud, în cursul unei întrevederi de 50 de minute cu președintele Moon Jae-in.
La întâlnire s-au discutat probleme recente, între care provocarea nord-coreeană, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției, Park Su-hyun, în cadrul unei conferințe de presă.
Dunford se află la Seul unde a avut convorbiri cu oficiali din domeniul apărării, între care ministrul apărării sud-coreean, Song Young-moo.
El urmează să plece luni seara și va vizita în continuare China și Japonia în această săptămână.
Coreea de Nord și SUA s-au amenințat reciproc cu acțiuni militare săptămâna trecută. Phenianul a anunțat că va dezvolta un plan pentru a lovi insula Guam, teritoriu administrat de SUA în Pacific.