15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialȘeful SMG se întâlnește cu detașamentul de forțe speciale care s-a întors...

Șeful SMG se întâlnește cu detașamentul de forțe speciale care s-a întors din Afganistan

Şeful Statului Major General, gen. Nicolae Ciucă, se întâlnește, marți, cu luptătorii din Grupul românesc de operații speciale care a fost în misiune în Afganistan.

Ceremonia oficială de revenire din misiune a detașamentului de operaţii speciale, denumit ROU SOAG 2, are loc în cazarma Batalionului Operaţii Speciale "Vulturii" din Târgu Mureş. 

Luptătorii au executat, timp de aproape şase luni, acțiuni de asistenţă militară în sprijinul forţelor de securitate afgane, în mai multe locaţii ale teatrului de operaţii din Afganistan. 

Prezenţa detaşamentelor româneşti de operaţii speciale în Afganistan a început în aprilie 2006. Pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunile, militarii acestor subunităţi au fost recompensaţi cu numeroase medalii naţionale şi internaţionale, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă