13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialȘEFUL POLIȚIEI din Tripoli, Libia, a fost ASASINAT

ȘEFUL POLIȚIEI din Tripoli, Libia, a fost ASASINAT

Șeful poliției din Tripoli, Libia, colonelul Mohamed al-Suisi, a fost asasinat, marți, de persoane înarmate și cu fețele acoperite, relatează AFP, conform B1TV.
"Colonelul al-Suisi a fost asasinat de un grup de indivizi neidentificaţi care au deschis focul asupra maşinii lui. Două persoane care îl însoţeau au fost răpite" în cursul atacului produs la periferia oraşului Tripoli, precizează surse oficiale.
Colonelul Mohamed al-Suisi participase la reuniunea consiliului municipal din Tajura, o suburbie a oraşului Tripoli, şi se îndrepta spre capitală în momentul atacului.

Agenţia libiană Lana a confirmat atacul, precizând că şeful poliţiei a murit în drumul spre spital din cauza rănilor produse prin împuşcare.
Libia a ajuns într-o situaţie de anarhie din cauza luptelor între miliţii islamiste rivale, izbucnite după înlăturarea regimului Muammar Kadhafi, în anul 2011.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă