Actualul sediu al parohiei romano-catolice a adăpostit primul colegiu unitarian din Cluj.
Construită la jumătatea secolului al XV-lea, clădirea parohiei romano-catolice, a îndeplinit de a lungul vremii diverse roluri. Ea a adăpostit primul colegiu unitarian şi l-a găzduit pe împăratul Iosif al II-lea, la trecerea sa prin cetatea Clujului. În perioada comunistă – datorită poziţiei sale centrale – clădirea parohiei a fost unul dintre sediile Securităţii.
Centrul unui oraş este pentru fiecare comunitate centrul vieţii sale sociale. La fel a fost – şi este – şi cazul Clujului. Decizia de a se construi un centru civic a fost impusă de faptul că cetatea Clujului se afla pe principalul drum comercial al Evului Mediu, care lega Transilvania de Occidentul Europei. A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost caracterizată prin accentuarea preocupărilor urbanistice ale edililor oraşului, preocupări care s au axat pe sistematizarea Clujului. Primă iniţiativă s-a materializat în amenajarea pieţii centrale a oraşului. Noile case ridicate atunci sunt urmaşele celor vechi, care au fost proprietate a bisericii catolice sau ale unor negustori bogaţi, negustori care în mare parte erau de origine germană.
Poarta bisericii Sfântul Mihail
Primele propuneri vizând sistematizarea au apărut în anul 1862 şi vehiculează ideea potrivit căreia catedrala Sfântul Mihail trebuie să constituie centrul oraşului. Ideea a fost unanim împărtăşită şi, astfel, în jurul bisericii, au fost edificate celelalte construcţii.
Pentru a facilita circulaţia pietonilor, casele, care încadrau piaţa centrală, au fost mărginite de trotuare. Din această cauză, aceste trotuare aveau o lăţime de 5 metri. Fluidizarea traficului atelajelor vremii a fost asigurată prin realizarea unei şosele de centură, lată de 12 metri, în jurul catedralei Sfântul Mihail.
Una dintre clădirile reprezentative ale noului ansamblu arhitectural este şi clădirea parohiei romano catolice. De altfel ea a şi impus la un moment dat numele străzii aflată în faţa ei. Ani de-a rândul această stradă a fost cunoscută sub numele de strada Parohiei.
Clădire din 1450
Construcţia clădirii a fost începută în 1450, la iniţiativa lui Gergely Sleunig, primul paroh al Clujului acelor vremi. Ea era o construcţie specifică stilului gotic. Deasupra porţii parohiei se află un blazon pe care sunt încrustate iniţialele S. G, în memoria iniţiatorului construcţiei. În anul 1477, parohul Gergely Sleunig a extins clădirea iniţială. După Reformă, când protestanţii au preluat parohia, în clădire a locuit episcopul Ferenc David, primul episcop al bisericii unitariene din istorie. În 1693 construcţia a adăpostit primul colegiu unitarian. Ea a fost renovată în anul 1799, când restauratorii au aşezat, pe frontispiciul porţii, un basorelief care îl reprezintă pe Arhanghelul Mihail.
Reşedinţă împărătească
Între 25 şi 27 iunie 1773, Iosif al doilea, împăratul Austriei şi principe al Transilvaniei, în calitate de oaspete al oraşului, a locuit în această casă, găzduit de parohul din acel timp, Mihaly Benkö.
O placă, aşezată între cadrele a două ferestre situate la etajul clădirii perohiei, aminteşte posterităţii despre acel important eveniment din viaţa cetăţii Clujului.
Sediu al Securităţii
După 1948 clădirea parohiei romano-catolice a fost naţionalizată, în mare parte. Astfel, ea a devenit unul din sediile Securităţii.
În proprietatea bisericii catolice a rămas doar aripa clădirii în care se aflau locuinţele preoţilor. Potrivit preotului Imre Korom, de la parohia romano-catolică, „La un moment dat, securiştii erau atât de familiarizaţi cu noii lor vecinii, încât îi invitau pe preoţi la câte o cafea”. La insistenţele actualului prelat monseniorul dr. Arpad Cirják, clădirea a reintrat în posesia bisericii.
Microfoane în camerele preoţilor
Din 1989 până în prezent, ea a fost renovată de două ori. „Din câte am auzit eu, de la cei care au participat la prima renovare, aici s-au găsit microfoane instalate în toate camerele preoţilor, legate, printr o vastă reţea de fire, la un centru de ascultare. Erau ascultate şi convorbirile spirituale ale preoţilor cu credincioşii. Există indicii că aici s-ar fi aflat şi un centru de telefonie, în care erau interceptate convorbirile telefonice ale cetăţenilor.
Fiind o clădire centrală, securitatea avea posibilitatea să supravegheze nestingherită toate mişcările care se produceau în inima oraşului”, a mai ţinut să precizeze preotul Imre Korom.
