25 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSpecialSecretarul general ONU despre atentatul de la Paris

Secretarul general ONU despre atentatul de la Paris

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, s-a declarat "consternat" de atentatul care a vizat redacţia Charlie Hebdo, denunţând un atac împotriva democraţiei, relatează AFP. El a mai spus că astfel de gesturi au rolul de a produce divizare, dar este o capcană ce trebuie evitată.

"Sunt consternat de atentatul comis la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo; este un atac la adresa libertăţii de expresie şi a libertăţii presei, doi piloni ai democraţiei", a spus Ban Ki-Moon.

"Acest atac are obiectivul de a ne diviza, dar nu trebuie să cădem în capcană", a subliniat Ban Ki-Moon, declarându-se "profund bulversat de un act abominabil şi nejustificat".

Cel puţin 12 persoane au murit miercuri într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski).

Cele mai citite

VIDEO. Valencia se pregătește pentru temperaturi extreme, odată cu debutul unui nou val de caniculă

Spania va intra marți în cel de-al treilea val de caniculă din această vară, temperaturile urmând să depășească pragul de 40 de grade Celsius...

Contrabanda cu țigări pierde teren. Capturile din vămi s-au prăbușit în iunie, după confiscările record din 2025

Reprezentanții instituției explică faptul că sezonul estival rămâne perioada în care sunt depistate numeroase tentative de introducere ilegală a țigărilor în țarăCantitatea de țigări...

DNSC avertizează asupra unei noi fraude prin SMS: Hackerii cer bani pentru amenzi și taxe fictive

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că o campanie de fraudă prin SMS continuă să facă victime.Infractorii trimit mesaje prin care încearcă să...
Ultima oră
Pe aceeași temă