18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialSe pregăteşte privatizarea Policlinicii nr. 1 Constanţa

Se pregăteşte privatizarea Policlinicii nr. 1 Constanţa

Managerul Spitalului Judeţean a declarat că o soluţie pentru eficientizarea activităţii policlinicii este vânzarea.

 

Peste o săptămână, Spitalul Judeţean din Constanţa urmează să demareze două proiecte de investiţii. Graţie sprijinului financiar oferit de doi sponsori, secţia de Oncologie şi Ambulatoriul pentru Copii din cadrul Policlinicii nr.1 vor fi renovate şi dotate cu aparatură de specialitate. După cum a precizat directorul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, dr. Dănuţ Căpăţână, lucrările la partea de copii din Policlinica spitalului vor fi gata la începutul verii. În acest sector nu au fost realizate niciodată reabilitări. În prezent, pacienţii care aşteaptă să intre la cabinetele de specialitate sunt nevoiţi să ia loc şi pe scaune ponosite, rupte. Investiţia are drept scop crearea unor locuri pentru micuţi, moderne, unde să se poată aştepta decent.

De asemenea, tot aici vor fi reamenajate cabinetele medicilor. Directorul Căpăţână a ţinut să precizeze că Policlinica este în pierdere, în fiecare lună înregistrându-se un deficit de aproximativ 10.000 de euro, după scăderea costurilor. „Cu toate că are încărcare maximă şi că sunt o grămadă de cabinete acolo, banii decontaţi de la Casa de Asigurări de Sănătate sunt puţini. Prestaţia pe serviciu este foarte mică şi nu acoperă costurile”, a spus directorul spitalului. O soluţie pentru eficientizarea activităţii ar fi privatizarea Policlinicii. Găsirea şi implicarea unor operatori privaţi care să ofere servicii convenabile pentru pacienţi este dificilă. Cel de-al doilea proiect de investiţii vizează dotarea secţiei de Oncologie cu aparatură nouă, valoarea costurilor ajungând la suma de 120.000 de euro.    

Se creează noi locuri de muncă

„Este un exemplu de înalt civism. Eu consider că implicarea companiilor private, a fundaţiilor care au acest scop în activitatea medicală de orice fel este un lucru extrem de important şi nu face decât să demonstreze faptul că, pe lângă profit, crearea unor noi locuri de muncă, mediul privat se îngrijeşte şi de tot ceea ce înseamnă sănătatea cetăţii, sănătatea oamenilor în mijlocul cărora trăiesc”, a declarat Dănuţ Căpăţână, directorul SCJU.

Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă