5.6 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăSpecialSe pregateste o noua schimbare a uninominalului

Se pregateste o noua schimbare a uninominalului

PDL a propus in cadrul coalitiei de guvernare modificarea legii uninominalului, astfel incat alegerile in colegii sa se faca pe sistemul "invingatorul ia mandatul", scrie "Cotidianul" in editia de astazi. Prin aceasta schimbare s-ar elimina situatiile create la alegerile de anul trecut, cand au intrat in Parlament candidati plasati pe locul al doilea sau chiar al treilea intr-un colegiu, iar candidati care au castigat primul loc au fost declarati perdanti. Schimbarea sistemului de vot i-ar afecta cel mai mult pe liberali, in conditiile in care, la alegerile din noiembrie 2008, jumatate dintre candidatii liberali au intrat in Parlament de pe locul al doilea sau al treilea, mai scrie publicatia mai sus citata.

Liderii PSD nu se grabesc insa sa opereze aceasta schimbare in sistemul de vot uninominal. "A fost o discutie in coalitie, dar parerea noastra este ca un asemenea proiect nu e de actualitate", a declarat liderul PSD Viorel Hrebenciuc. Culmea e ca Hrebenciuc este semnatarul unui proiect de lege pentru introducerea votului uninominal majoritar, pe sistemul invingatorul ia tot, proiect sustinut de PSD la momentul modificarii legii electorale. "Acum insa, interesul PSD nu mai vizeaza eliminarea unor partide adversare precum PNL, avand in vedere ca social democratii isi fac calcule in perspectiva alegerilor prezidentiale numarand si voturile candidatului liberalilor", sustin ziaristii de la "Cotidianul".

Intrebat care e motivatia pentru care PDL doreste modificarea legii, Vasile Blaga spune: "Ca sa nu mai iasa Orban si Antonescu parlamentari de pe locul trei si dupa aia sa mai ajunga si presedinti de partid. si ca sa nu mai ia Olteanu o mana de voturi cu care nu iesea nici primar la sat daca nu era legea asa cum e". La intrebarea legata de posibilitatea disparitiei PNL de pe harta politica din cauza modificarii uninominalului, Vasile Blaga a raspuns: "Oricum dispare!".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă