În comunitatea IT există un sentiment accentuat de anxietate cum că Internetul se va închide. Va fi controlat de companii ca Apple, Facebook şi Google sau va rămâne deschis pentru toţi? Vor mai putea oamenii să aleagă ce să citească? Vor mai putea dezvoltatorii să genereze noi platforme?
Aceste întrebări nu sunt noi. În urmă cu 15 ani, în Statele Unite cel puţin, se discuta despre America Online (AOL), care urma să închidă Internetul. Milioane de oameni se bazează pe conţinutul şi serviciile furnizate de Internet. Astăzi, pretinsul control al AOL pare o glumă, dar, la momentul respectiv, era considerat o adevărată ameninţare.
Ameninţările vin acum de la noile companii şi noile modele. (Mai multe despre guverne cu altă ocazie!) Facebook-ul beneficiază de multă atenţie din partea presei, datorită omniprezenţei lui şi stocului permanent de oferte .
Tot mai mulţi oameni accesează Internetul mai ales pentru a intra pe Facebook, iar reţeaua de socializare îi încurajează pe oameni să rămână online cât mai mult, ca să joace jocuri produse de Zynga, să cumpere prin Facebook şi aşa mai departe. Facebook-ul va alege cu cine vorbim?
La fel şi cu Apple: nu numai că vinde hardware, dar şi controlează, prin intermediul App-Store, ce aplicaţii putem folosi pentru iPad-urile şi iPhone-urile noastre. Amazonul ne spune ce cărţi să citim. Google filtrează rezultatele căutărilor noastre, canalizându-ne atenţia pe ceea ce ne interesează sau pe ce îi interesează pe prietenii noştri şi excluzând rezultatele Twitter şi Facebook (mai ales pentru că Google şi Facebook/Twitter nu pot cădea la pace dacă Google ar trebui să-i plătească pe ei sau viceversa).
În faţa acestor jucători mari, startup-urile mai mici se concentrează foarte mult asupra „app”-urilor (aplicaţiilor), care prind un utilizator şi îl protejează de Internetul „larg”. Aceste aplicaţii sunt înregistrate şi utilizate de marii jucători. Mulţi oameni privesc AppStore al Apple ca pe ceva benefic, pentru că asigură (în mare parte) calitatea şi siguranţa aplicaţiilor. Numeroase magazine de aplicaţii oferă aceleaşi funcţii pentru telefoanele Android, însă cu mai puţine restricţii şi, totodată, oferind mai puţină siguranţă.
Pe scurt, poţi alege dintr-o mulţime de aplicaţii, unele sunt mai sigure, altele sunt mai libere. Deschiderea sau lipsa de deschidere a Internetului nu este ceva ce se poate stabili o dată pentru totdeauna, ci este ceva fluctuant (chiar dacă Internetul spune asta sub alte forme). CompuServe şi FTP (File Transfer Protocol, vă amintiţi asta?) nu au însemnat sfârşitul istoriei online-ului. Asta se aplică şi la World Wide Web. Nici Google-ul, nici Facebook-ul şi nici aplicaţiile nu vor fi ultima mărturie a erei digitale.
Ceea ce este interesant la companiile IT este că, spre deosebire de guverne, pot fi uşor de detronat. Nu pot scoate pe nimeni din competiţie şi, deşi se pot angaja într-o serie de confruntări şi să filtreze conţinutul pentru utilizatorii lor, eventualii consumatori şi cei care înfiinţează startup-uri vor lupta.
Gândiţi-vă la Pinterest – „organizează şi împarte lucrurile pe care le iubeşti” -, care a pornit de la nivelul de startup şi a ajuns la 11 milioane de vizitatori pe săptămână. Recent, a atras negativ atenţia publicului, pentru că a profitat în secret de comportamentul utilizatorilor şi le trimitea mesaje nesolicitate lor şi prietenilor de pe Facebook. Ar trebui să aşteptăm ca utilizatorii să ne sesizeze sau ar trebui să cerem guvernelor să îi scoată din ignoranţa lor?
Cum putem face diferenţa între paternalism şi datoria noastră de a-i proteja pe oameni de companiile cu politici neinteligibile de confidenţialitate? Dacă oamenii sunt mulţumiţi de Facebook, de ce ar trebui să-i deranjăm?
Într-o lume în care Facebook se poate dezvolta de la un proiect de cămin la o listare pe bursă de 100 miliarde, în şapte ani, ar putea părea puţin tardiv să sugerăm că putem aştepta o răzvrătire publică, dacă este necesar. Dar cred că putem.
Desigur, putem fi parte a răzvrătirii. De fapt, bloggerii paranoici şi cei care luptă pentru drepturile consumatorilor sunt o parte a unei pieţe mai mari, care nu include numai companiile şi activiştii, ci şi politicienii şi analiştii, fiecare cu propunerile lor de a contracara pericolele perceptibile.
Nu mă înţelegeţi greşit: acţiunile colective sub forma amestecului guvernului vor fi cândva necesare. Problema rezidă în faptul că este foarte probabil să luăm alte măsuri proaste – precum recenta iniţiativă abandonată a Statelor Unite de a introduce o legislaţie antipiraterie care ar fi promovat închiderea numeroaselor site-uri – în încercarea de a avea un Internet mai liber. (În general, legea antitrust este cea mai eficientă în asigurarea unei pieţe deschise, într-o lume în care tehnologia se schimbă mai repede decât alegerile electorale, deşi şi ea poate fi condusă mai mult de sentimente şi modă decât de economie.)
Trecem încet de la o lume a informaţiilor deschise la o lume închisă în Facebook şi în aplicaţii. Folosirea „Domain Name System” (adresa din bara de start) se va diminua probabil, acest lucru datorându-se nu numai aplicaţiilor, dar şi tragediei programelor care nu sunt protejate de drepturi de autor, în care noile nume ale domeniilor (.whatervers şi .brands) derutează cititorii şi îi obligă să se bazeze pe caseta de căutări sau pe link-urile din aplicaţii.
În acelaşi timp, Facebook răspunde (în felul său) cerinţelor utilizatorilor şi publicitarilor. Bloggerului Robert Scoble îi place Facebook, pentru că îi permite să-şi calculeze şi să-şi controleze popularitatea online; mie îmi place pentru că pot limita comentariile la oamenii care nu sunt cu totul nebuni. Şi pot să scriu pentru Project Syndicate ca să ajung la o audienţă mai largă. Nimic din toate astea nu merge pe ideea „totul sau nimic”. Indivizi diferiţi pot avea preferinţe diferite; uneori, aceiaşi indivizi au preferinţe diferite.
Nu cred că ne confruntăm cu o lume în care nu vor mai exista alegeri; avem multe opţiuni şi depinde de noi ce alegem din ele. Dispreţuiesc alegerile pe care le fac mulţi oameni, dar prefer lumea aşa-numitei cozi lungi. Prin contrast, faţada scurtă şi umflată – unde conţinutul este omogenizat şi indivizii primesc informaţia de la un emiţător care le livrează un conţinut creat special pentru ei, aşa încât nu învaţă nimic nou şi nu dau peste nici o idee dezagreabilă – este preferată întotdeauna. Însă atunci când se pare că nu există nici o alternativă, unii antreprenori neînfricaţi vin pe piaţă cu ceva atât de scandalos care, peste zece ani, ajunge să domine tot.
Esther Dyson este director executiv al EDVenture Holdings, este un investitor activ în startup-uri din toată lumea. Este interesată de tehno-logia informaţiei, sănătate, aviaţia pri-vată şi călătoriile în spaţiu. Copyright: Project Syndicate, 2012. www.project-syndicate.org
