13 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSpecialSemnal de alarmă: Se face tot mai cald pe planeta Terra

Semnal de alarmă: Se face tot mai cald pe planeta Terra

Anul 2015 a fost cel mai cald înregistrat pentru Pământ şi mări, în parte pentru că El Niño a dominat anul, iar topirea gheţarilor a ridicat apele mărilor la niveluri-record.

Topirea gheţarilor, secetă, inundaţii. Este un sumbru portret al Terrei oferit de oamenii de ştiinţă.  Raportul „Starea climei”, publicat de American Meteorological Society, se bazează pe studiul a două agenţii guvernamentale americane care menţionează că temperatura mondială medie din 2015 a fost un record. Documentul este rezultatul muncii a 450 de oameni de ştiinţă din lumea întreagă, care subliniază că „mai mulţi marcheri, ca temperatura deasupra Pământului şi a suprafeţei oceanelor, nivelul creşterii oceanelor şi emisiile de gaz cu efect de seră, au bătut recordurile stabilite în anul precedent”.

Majoritatea indicatorilor schimbării climatice au continuat să arate o tendinţă de încălzire a planetei. O evoluţie care se va confirma în acest an, pentru că primele şase luni din 2016 au fost de departe cele mai calde pe Glob, potrivit ultimelor date furnizate de NASA.

Fenomenul meteo El Niño, în mod special foarte viguros în 2015, şi tendinţa pe termen lung a încălzirii au determinat înregistrarea de recorduri de căldură pentru al doilea an consecutiv.

„Ziua depăşirii”

Umanitatea a consumat toate resursele pe care planeta le poare reînnoi într-un an şi din 8 august va trăi „pe credit” până anul viitor, zi marcată pe Terra ca „ziua depăşirii”. Este calculul ONG-ului Global Footprint Network, care subliniază că acest moment survine din ce în ce mai devreme cu fiecare an. În 2015, ziua depăşirii a intervenit la 13 august. Data avansează inexorabil din anii 1970, relevă organizația neguvernamentală. În 1970, ziua depăşirii a intervenit la 23 decembrie, dar apoi nu a încetat să „avanseze” – 3 noiembrie în 1980, 13 octombrie în 1990, 4 octombrie în 2000, 3 septembrie în 2005, 28 august în 2010. „Pentru a avea grijă de necesităţile noastre, astăzi avem nevoie de echivalentul a 1,6 planete” pe an – precizează Global Footprint şi WWF. „Costul acestui supraconsum este deja vizibil: penurie de apă, deşertificare, eroziunea solurilor, căderea productivităţii agricole şi a stocurilor de peşte, despăduriri, dispariţia speciilor”.

Emisiile de bioxid de carbon şi în principal gazul cu efect de seră reprezintă cei mai importanți factori de depăşire.

Cele mai citite

Alex Salmond, fost premier al Scoției, a murit la 69 de ani

Fostul premier scoţian Alex Salmond, fervent apărător al independenţei Scoţiei, a murit la vârsta de 69 de ani, au anunţat sâmbătă membri ai Partidului...

Alex Salmond, fost premier al Scoției, a murit la 69 de ani

Fostul premier scoţian Alex Salmond, fervent apărător al independenţei Scoţiei, a murit la vârsta de 69 de ani, au anunţat sâmbătă membri ai Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă