25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialSchimbări în sucursalele Hidroelectrica

Schimbări în sucursalele Hidroelectrica

Directorii a patru sucursale ale Hidroelectrica au fost schimbați de către administratorul judiciar Euro-Insol, care administrează compania, din cauza unor "disfuncţionalităţi" în management, transmite Mediafax.

"Astfel, domnul Mircea Dordea a fost revocat din funcţia de inginer şef al Uzinei Hidroelectrice Sibiu, aflată în componenţa sucursalei Sebeş, fiind înlocuit cu domnul Nicolae Mihu. De asemenea, domnul Nicolae Alexandru Varga a fost revocat din funcţia de inginer şef al Uzinei Hidroelectrice Oradea, din cadrul sucursalei Cluj, fiind înlocuit cu domnul Petru Ioan Vereş", potrivit unui comunicat al Hidroelectrica.

Principalul criteriu de numire în funcţie a noilor ingineri şefi a fost experienţa în exploatarea hidrocentralelor. Noii şefi au ca obiectiv general exploatarea în siguranţă a centralelor hidroelectrice.

"La Uzina Caransebeş, din cadrul sucursalei Haţeg, a fost numit un nou inginer şef, în persoana domnului Ianaş Rădoi, care l-a înlocuit pe domnul Nicolae Brebu. La sucursala Râmnicu Vâlcea, domnul Cornel Silviu Tatuc, inginer şef al Uzinei Hidroelectrice Slatina, a fost revocat din funcţie şi înlocuit de domnul George Gabriel Stoica", precizează comunicatul.

Compania, controlată de Departamentul pentru Energie, este în însolvenţă din luna februarie, a doua oară în mai puţin un an, prima procedură fiind deschisă în perioada iunie 2012 – iunie 2013, mai scrie Mediafax.

Producătorul de electricitate estimează că va înregistra în acest an un profit brut de peste 1 miliard lei (225 milioane euro). Compania a avut în primul semestru un profit brut de 509 milioane de lei, în creştere cu 5,8% faţă de câştigul de 481 milioane de lei din primele şase luni din 2013.

Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Cele mai citite

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Mădălina Ghenea lămurește “subiectul” Grigor Dimitrov. “Mi se pare că e momentul să clarific”

Mădălina Ghenea a rupt tăcerea și a dezvăluit recent motivele care au stat la baza despărțirii sale de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov. Celebra...
Ultima oră
Pe aceeași temă