20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialScandal monstru la o biserică din județul Botoșani. Parohul răspopit a fost...

Scandal monstru la o biserică din județul Botoșani. Parohul răspopit a fost strâns de gât și târât pe jos de jandarmi, preotul cel nou a fost fugărit de localnici

Un puternic scandal a avut loc duminică dimineață în Biserica "Schimbarea la Față a Domnului" din localitatea Schit Orășeni din comună Cristești, județul Botoșani. Scandalul a izbucnit în momentul în care reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au ajuns la biserică pentru a-l învesti pe noul preot paroh, după ce preotul satului a fost caterisit.

Reprezentanții Mitropoliei, însoțiți de jandarmi și polițiști, au întâmpinat rezistență din partea preotului răspopit, dar și din partea sătenilor, care îl susțin, informează HotNews.

Martorii susțin că a urmat un șir de agresiuni și că preotul Ioan Ungureanu, cel care a primit interdicția de a mai sluji, a fost lovit de reprezentanții Mitropoliei. "La 6,00 dimineața, părintele a venit la slujbă. S-a întâlnit cu femeia care vinde lumânări, cu dascălul, au intrat în biserică, s-au închinat și s-a pregătit pentru Sfânta Liturghie. Au început ceasurile, a început rugăciunea și au auzit portiere de mașini. Părintele, când a auzit, a ieșit la ușă. A închis prima ușă. Ei au venit cu ranga, cu topoarele să zboare ușa bisericii care este monument istoric. Au venit să instaleze un alt preot. Părintele s-a așezat în ușă bisericii și, văzând că nu pot să spargă, l-au luat pe părinte de gât și l-au trântit jos, l-au bătut cu picioarele și i-au luat camera", a povestit Violeta Ungureanu, soția preotului caterisit.

"Eu, când am venit aici, am găsit ușa spartă, alt preot înăuntru, bodyguarzi, jandarmi care bruscau oamenii din sat. Preotul a fost strâns de gât, târât pe jos. Sunt martori care pot confirma treaba asta", susține un localnic. Preotul nou a fost fugărit de localnici, iar cel caterisit a oficiat slujba religioasă de duminică.

Ioan Ungureanu a fost răspopit pentru că a refuzat să îl mai pomenească în biserică, la slujbe, pe mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan. Preotul Ioan Ungureanu de la biserica de lemn din localitatea Schit Orășeni, comună Cristești, a fost sancționat de Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor după ce a fost acuzat de: schismă, neascultarea față de fețele bisericești, de contrazicerea publică a poziției Bisericii, de insultă, calomnie, defăimare și clevetirea în public, dar și de instigare la atitudini și fapte negative și de săvârșirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale.

Cele mai citite

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă