Clasamentul general este dominat de modelul japonez Lexus RX.
Revista britanică „What Car?” a publicat pe 3 iunie un studiu efectuat împreună cu prestigiosul institut JD Power cu privire la cele mai bune maşini de pe piaţa din Marea Britanie, clasate în funcţie de satisfacţia posesorilor acestora. La studiu au participat peste 17.000 de respondenţi, care au punctat 67 de caracteristici ale maşinilor personale, după o medie de peste 40.000 de kilometri parcurşi cu acestea.
Topul este un foarte bun indicator al modului în care îşi împlinesc obiectivele modelele auto raportate la aşteptări, preţ şi segmentul din care fac parte. Se acordă un maximum de 1.000 de puncte, fiind luate în considerare patru mari capitole: atractivitatea maşinii, calitatea şi fiabilitatea, costurile de operare şi gradul de satisfacţie cu privire la operaţiunile din service-uri.
Topul cuprinde atât plusurile, cât şi minusurile fiecărei maşini, cum au fost redate de proprietarii lor. Iată podiumul fiecărei clase.
Clasa mini
1. Toyota Aygo
+ costuri mici de întreţinere, consum şi impozite mici
– probleme cu infiltrări de apă şi închiderea torpedoului
2. Fiat Panda
+ agilă, rapidă şi cu frâne excelente
– spaţiu mic în spate, suspensii tari, dotări puţine
3. Smart Fortwo
+ scaune confortabile, vizibilitate, accesibilitate bună
– probleme cu bateria, zgomotoasă, suspensii tari
Clasa mică
1. Honda Jazz
+ bine asamblată, fiabilă şi confortabilă
– urâţică, relativ scumpă la întreţinere
2. Toyota Yaris
+ ieftin de întreţinut, consum mic, spaţii de stocare
– ţopăie, e zgomotoasă, ergonomia comenzilor slabă
3. Mazda2
+ bine asamblată, design plăcut, ţinută de drum bună
– zgomotoasă, plastice tari şi portbagaj mic
Clasa compactă
1. Kia Cee’d
+ design, sistem audio excelent, confortabilă
– ţinută de drum nerafinată, poziţie la volan perfectibilă
2. BMW Seria 1
+ direcţie sportivă, acceleraţii rapide, consum mic la diesel
– preţ mare în standard, spaţiu mic în spate, suspensii ferme
3. Skoda Octavia
+ confortabilă, uşor de condus, spaţioasă
– plictisitoare, echipamente puţine în standard
Clasa medie
1. Honda Accord
+ design, confortabilă, motorizări puternice
– spaţiu mic în spate, interior plictisitor, service scump
2. Toyota Prius
+ sigură, high-tech şi ecologică
– consum mai mare decât anunţat, design controversat
3. Volvo S40
+ ţinuta de drum, interior de calitate, dotări superioare
– scumpă, suspensii prea tari şi spaţiul în spate cam mic
Clasa medie premium
1. Lexus IS
+ calitate, fiabilitate, dotări de top
– consum mare, performanţe moderate
2. Mercedes Benz C-Klasse
+ calitatea asamblării, fiabilitate, ţinuta de drum
– scaunele scârţâie, climatizare mediocră, performanţe moderate
3. Audi A5
+ design şi habitaclu de top, performanţe, ţinuta de drum
– spaţiu mic în spate, probleme de fiabilitate
Clasa mare premium
1. Jaguar XF
+ design superb, costuri de întreţinere acceptabile, performanţe
– probleme tehnice, spaţiu mic în spate, preţuri de pornire mari
2. Audi A6
+ habitaclu spaţios, inteligent proiectat, motorizări puternice
– costuri mari de întreţinere, performanţe moderate
3. Mercedes E-Klasse
+ confort, rafinament şi securitate
– ţinută de drum fără entuziasm, infiltraţii de apă
Sport
1. Mazda MX-5
+ fiabilitate, ţinuta de drum, design exterior
– sistem audio mediocru, calitate slabă a interiorului
2. Mercedes Benz SLK
+ design interior, motoare puternice, dotări
– scumpă, conservatoare, materiale neatractive la interior
3. Volkswagen Eos
+ ţinuta de drum, spaţiu mare în spate, asamblare de calitate
– preţuri mari faţă de concurenţă, interior neinteresant
MPV
1. Mercedes Benz B-Klasse
+ design, spaţiu interior, fiabilitate
– scumpă de întreţinut, lipsa modularităţii, rigidă
2. Citroën Grand C4 Picasso
+ spaţiu masiv, modularitate, calitatea asamblării
– ruliu mare, ergonomie slabă a comenzilor, probleme tehnice
3. Toyota Verso
+ calitatea asamblării, interior practic şi flexibil
– ţinută de drum rigidă, cutie automată cu probleme, frâne slabe.
SUV
1. Lexus RX
+ locul 1 în topul general, lăudat pentru calitatea asamblării, fiabilitate, performanţe
– ergonomia comenzilor perfectibilă, spaţii de stocare cam mici
2. Honda CR-V
+ spaţiu interior mare, scaune confortabile, spaţii de stocare
– consum relativ mare, sistem de navigaţie slab
3. Toyota Rav 4
+ fiabilitate, costuri mici de întreţinere, capacităţi în teren accidentat
– materiale slabe la interior, motorizări zgomotoase, suspensii ferme