34.6 C
București
miercuri, 19 iunie 2024
AcasăSpecialȘase susținători ai grupării Stat Islamic, arestați în Indonezia. Ei plănuiau atentate...

Șase susținători ai grupării Stat Islamic, arestați în Indonezia. Ei plănuiau atentate în Singapore

Șase susținători ai grupării jihadiste Stat Islamic, suspectați că plănuiau să comită atentate în Singapore, au fost reținuți, vineri, de unitatea antiteroristă din Indonezia, după mai multe operațiuni care au avut loc în întreaga țară, informează agenția EFE, citată de Agerpres.

Reținerile au avut loc în mai multe puncte de pe insula Batam, de unde suspecții intenționau să lanseze o rachetă asupra complexului hotelier de lux Marina Bay Sans, din Singapore, a declarat directorul de presă al poliției indoneziene, Joey Boy, pentru publicația locală Batampos.

Persoanele reținute fac parte din gruparea Katibah Nusantara Lid Daulah Islamiya, o filială a Stat Islamic care operează în arhipelagul malaezian și care a fost creată la 26 septembrie 2014, potrivit Școlii de Studii Internaționale S. Rajaratnam.

Șeful grupării se numește Abu Ibrahim al Indunisiy, cartierul general al organizației se află în provincia Al-Hasaka (nord-estul Siriei), iar în Asia de Sud-Est operează prin intermediul unor comandouri, dintre care au fost identificate până acum cel puțin 30.

Indonezia, țară în care musulmanii reprezintă 88% din populația de 250 de milioane de locuitori, a fost scena mai multor atacuri islamiste, dintre care cel mai grav a fost atentatul comis în insula turistică Bali, în anul 2002, soldat cu 202 morți, în majoritate turiști străini.

Reuters relatează că autoritățile din Singapore au anunțat vineri că poliția și alte agenții singaporeze au sporit măsurile de securitate la frontiere și în interiorul țării, după anunțul făcut de oficialitățile indoneziene. ‘MHA (Ministerul Afacerilor Interne) este la curent cu planurile pe care și le făcuseră cei șase suspecți de terorism arestați de autoritățile indoneziene’, a precizat ministrul într-o declarație de presă dată publicității vineri.

„Agențiile noastre de securitate și-au coordonat îndeaproape activitatea cu autoritățile indoneziene de la descoperirea acestui complot, în sensul monitorizării activitățile grupului și a capturării celor implicați”, se mai menționează în comunicat.

Singapore, stat multietnic, este considerat unul dintre cele mai sigure state din lume și nu a fost niciodată ținta vreunui atac din partea militanților islamiști, notează Reuters.

Cele mai citite

Salariu uriaș pentru Denis Drăguș la Trabzonspor. Cât va încasa “tricolorul”

Denis Drăguș (25 de ani) a avut o evoluție remarcabilă în meciul de debut la EURO 2024, contribuind semnificativ la victoria României cu 3-0...

Ucraina, la EURO 2024, cu România, precum PNL în coaliția cu PSD: inexistentă pe teren

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, lucrează din greu să-și contureze o imagine de președinte-jucător, constatând un oaresce dor...

Cristiano Ronaldo știe că autogolul cehilor a fost de asemenea o reușită a sa

Ilustrație: Marian Avramescu Superstarul naționalei Portugaliei, Cristiano Ronaldo, este convins că autogolul marcat de cehi în victoria formației lusitane, 2 – 1, de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă