Anunţarea arestării preventive a fostului preşedinte Nicolas Sarkozy a fost percepută ca un seism cu unde de şoc ce au reverberat în întreaga lume. Sarkozy a fost arestat pentru 24 de ore într-un dosar de trafic de influenţă presupus, măsură inedită pentru un fost şef de stat, şi el trebuie să explice rolul său în această afacere dezvăluită după punerea sa sub ascultare. Sarkozy este acuzat că a înfiinţat o reţea de informatori în poliţie şi justiţie pentru a afla ce anchete sunt deschise împotriva sa.
Pentru prima oară în istoria celei de-a V-a Republici, un fost şef de stat este arestat preventiv. Sub acest regim coercitiv Nicolas Sarkozy este interogat de marţi dimineaţă la Nanterre, la sediul Oficiului central de luptă împotriva corupţiei, infracţiunilor financiare şi fiscale (OCLCIFF) al direcţiei centrale a Poliţiei judiciare. Măsura intervine în momentul în care zvonurile deveneau din ce în ce mai precise asupra intenției lui Sarkozy de a reveni oficial în viaţa politică şi de a prelua conducerea UMP. De luni, avocatul său de lungă durată, Thierry Herzog, este arestat, împreună cu doi magistraţi, Gilbert Azibert şi Patrick Sassoust. Cei patru sunt interogaţi în cadrul anchetei pentru „trafic de influenţă” şi „violare a secretului instrucţiei”, fiind vizată afacerea finanţării campaniei prezidenţiale a lui Sarkozy din 2007 de către fostul dictator libian, Muammar Gaddafi, de circa 50 milioane dolari. Magistraţii, care au condus investigaţiile cu cea mai mare discreţie, anchetează o reţea de informatori susceptibili că au informat apropiaţii fostului locatar de la Elysée. În centrul anchetei se află şi afacerea banilor libieni, interceptările telefoanelor operate în ianuarie şi februarie 2014 dezvăluind fapte tulburătoare – fostul preşedinte şi avocatul său păreau foarte resemnaţi privind avansarea lucrărilor Curţii de Casaţie, sesizată de procedura Bettencourt. Printre altele, s-a dezvăluit că cei doi se ştiau plasaţi sub ascultare şi doreau să achiziţioneze discret telefoane mobile sub nume de împrumut. De unde şi incriminarea pentru „violarea secretului instrucţiei judiciare”.
Un post în Monaco
Gilbert Azibert, primul avocat general apropiat de Curtea de Casaţie, unde se afla la o Cameră civilă şi colegul său Patrick Sassoust, avocat general la Camera penală de înaltă jurisdicţie, sunt suspectaţi că i-au dat lui Sarkozy informaţii confidenţiale prin intermediul avocatului acestuia. Pedepsit cu cinci ani de închisoare şi o amendă de 500.000 euro, traficul de influenţă vizează, potrivit articolului 433-2 din Codul Penal, fapte de „solicitare sau acceptare, în orice moment, direct sau indirect, oferte, promisiuni, donaţii sau avantaje, pentru sine sau pentru altul, pentru a abuza prin influenţă reală sau presupusă cu scopul obţinerii de la o autoritate sau de la o administraţie publică de distincţii, locuri de muncă, pieţe sau orice altă decizie favorabilă”. În context, Azibert dorea să obţină susţinerea fostului preşedinte pentru a ocupa un post în Principatul Monaco, după cum atestă convorbirile telefonice înrecistrate între Sarkozy şi Herzog.
Conţinutul convorbirilor telefonice dintre Sarkozy şi Herzog este deranjant pentru cei doi, dar nu şi implicarea lor. Dacă fostul preşedinte apare ca „cel ce dă ordine”, beneficiarul final al informaţiilor obţinute, avocatul său, avea rolul intermediarului. Practic, Herzog este cel care era în legătură permanentă cu Azibert. Cei doi bărbaţi se cunoşteau de ani de zile şi Sarkozy vorbea despre Azibert ca despre „amicul nostru”, sugerând o mare apropiere cu înaltul magistrat.
Doi judecători de instrucţie vor decide soarta judiciară a lui Nicolas Sarkozy, arestarea preventivă putând dura maximum 48 ore. După acest termen, Sarkozy ar putea fi eliberat sau condus în faţa magistraţilor. Şi urmează trei posibilităţi – interogarea lui Sarkozy ca simplu martor,ceea ce înseamnă că asupra sa nu planează nici o acuzaţie, acordarea statutului hibrid de martor asistat şi punerea sub acuzare dacă se estimează că sunt reunite împotriva sa „indicii grave şi concordante” că a comis o infracţiune.
Bani libieni „la valiză”
Nu doar ascultările telefonice operate de judecătorii Serge Tournaire şi Rene Grouman în dosarul libian au dezvăluit această afacere de trafic de influenţă. Ele au pus în evidenţă existența unei reţele de informatori în cadrul aparatului de stat, în special în instituţiile poliţiei judiciare, informatori devotaţi lui Sarkozy care, de asemenea, arată sistemul practicat de fostul preşedinte al Franţei sau de apropiaţii săi pentru a obţine informaţii privind procedurile susceptibile să îi ameninţe.
În martie, şeful contraspionajului francez, Patrick Calvar, a fost audiat de judecătorii însărcinaţi cu ancheta afacerii privind suspiciunile finanţării libiene a campaniei prezidenţiale a lui Sarkozy în 2007. El a confirmat că fostul şef al statului i-a telefonat personal de două ori pentru a obţine informaţii asupra acestei anchete. Le Monde a precizat că apelurile, datând din iunie 2013 şi ianuarie 2014, reflectă subiectul îngrijorărilor lui Sarkozy – investigaţiile privind finanţările libiene de care beneficiase. Calvar a admis şi existenţa apelurilor lui Michel Gaudin, fost director general al poliţiei naţionale şi fost prefect de poliţie la Paris, în prezent director de cabinet al lui Nicolas Sarkozy. Ascultările telefonice din ianuarie între fostul preşedinte şi Calvar relevă întrebările lui Sarkozy asupra posibilei audieri de contraspionaj a lui Moftah Missouri, interpretul oficial al lui Muammar Gaddafi.
Într-un interviu din 2013 acordat pentru France 2, Missouri declara că regimul libian a donat „20 milioane dolari” lui Nicolas Sarkozy pentru campania sa electorală. „Gaddafi mi-a spus verbal că Libia a plătit 20 milioane dolari. Normal, la noi, la preşedinţie, când donăm bani cuiva nu există transferuri bancare, nu există cecuri, este vorba de bani lichizi la valiză”. Întrebat de echipa France 2 în iunie trecut, într-un hotel din Tripoli, despre documentul oficial libian prezentat în 2012 de Mediapart, Missouri l-a analizat şi a apreciat că este „un document adevărat”. „Este documentul de proiect, de sprijin sau de susţinere financiară a campaniei prezidenţiale a lui Sarkozy”.
Gaddafi a finanţat campania electorală a lui Sarkozy şi a continuat să îl finanţeze şi după 2007, scrie primul şef de stat libian după căderea lui Gaddafi, Mohammed el-Megarief, în manuscrisul original al unei cărţi apărute în ianuarie. Pentru prima oară, un reprezentant al Libiei post-Gaddafi descrie detaliile dispozitivului financiar pus în funcţie de regimul Gaddafi în favoarea lui Sarkozy, în momentul campaniei electorale din 2007.
Orizontul politic al lui Sarkozy s-a întunecat în ultimul timp şi norii s-au adunat apăsând asupra unei eventuale reveniri în primul plan al vieţii politice. Criza din UMP a suscitat un nou context şi a slăbit considerabil partidul de dreapta pe care Sarkozy avea în vedere să se sprijine pentru o eventuală recucerire a puterii.
Arestarea preventivă a lui Sarkozy este parte a unei afaceri complexe în care se amestecă mai multe dosare. Prima suspiciune a justiţiei este cea de „trafic de influenţă”, judecătorii dorind să afle dacă Gilbert Azibert a putut interveni în afacerea Bettencourt care îl priveşte şi pe Sarkozy (beneficiar al unui NUP în octombrie 2013). Ascultările telefonice, făcute după plecarea lui Sarkozy de la Elysée, au relevat că fostul şef de stat şi Therry Herzog au fost informaţi de procedura în curs şi au căutat să o influenţeze prin Azibert. Magistratul a acceptat contra unui post diplomatic în Monaco.
Al doilea capitol priveşte „violarea secretului de instrucţie”, Sarkozy fiind informat de punerea sub ascultare în septembrie 2013 în cadrul informaţiei judiciare asupra suspiciunilor de finanţare a campaniei sale din 2007 de către fostul dictator libian. Mai mulţi din apropiaţii săi au fost puşi sub ascultare în cadrul aceluiaşi dosar. Când judecătorii au decis să plaseze sub ascultare şi fostul şef de stat, au descoperit că folosea o linie telefonică deschisă sub identitate de împrumut, Paul Bismuth, pentru a conversa cu Herzog şi aşa au aflat declaraţii compromiţătoare.
Trei din afacerile emblematice ale preşedinţiei lui Sarkozy – afacerile Bettencourt, Gaddafi şi Tapie – sunt amestecate în diverse grade în acest dosar. Afacerea Bettencourt a fost la originea suspiciunilor de trafic de influenţă, dar afacerea Gaddafi a fost cea care a contribuit la ultimele dezvăluiri. În aprilie 2013, justiţia a deschis o anchetă asupra acestui subiect.
Bombă politico-mediatică
Înaintea intervenţiei militare în Libia, iniţiată în mare parte de Nicolas Sarkozy, Seif-el-Islam Gaddafi a dat un interviu la Euronews, difuzat la 16 martie 2011, în care declara acuzator: „Trebuie ca dl Sarkozy să dea înapoi banii pe care i-a acceptat de la Libia. Noi am finanţat campania sa şi deţinem dovezi”. De acolo a pornit cartea Catherinei Graciet care plonjează în universul intermediarilor economici şi politici, unde hidrocarburile şi vânzările de arme învârtesc milioane de euro. Sistemul este descris detaliat şi arată în direcţia lui Claude Gueant. Atunci secretar general la Elysée, el centraliza negocierile cu Orientul Mijlociu şi Africa, asumându-şi rolul unui veritabil director comercial al statului francez – avioane Rafale, tehnologii nucleare, gaz şi petrol, aparate de supraveghere. Un adevărat catalog care dezvăluie afacerile şi lichidităţile. În carte găsim şi un diplomat care la acea vreme a făcut deliciul presei – Boris Boillon, tânărul „Sarkoboy” care a participat la negocieri în vederea eliberării infirmierelor bulgare înainte de a deveni ambasadorul Franţei în Irak şi apoi în Tunisia. El s-a convertit în sectorul privat şi a fost arestat în august 2013 cu 350.000 euro cash în timp ce trecea frontiera belgiană.
Exemplele sunt infinite în acest univers unde averile private se amestecă cu banii publici şi unde amiciţiile înlocuiesc relaţiile diplomatice de cooperare. Acordurile încheiate între particulari în contul marilor societăţi nu uită niciodată retribuţia intermediarilor care au aranjat aceste contracte într-un deşert ce musteşte de gaz şi petrol: Souheil Rached, Alexandre Djouhri, Ziad Takieddine, implicat în afacerile Gaddafi şi Karachi. De unde întrebarea dacă toți aceşti bani au aterizat în seifurile lui Nicolas Sarkozy.
