José Saramago, unul dintre cei mai controversaţi scriitori contemporani, a încetat din viaţă pe 18 iunie, la vârsta de 87 de ani. Laureat al Premiului Nobel pentru literatură, el a fost, deopotrivă, hulit şi adorat în Portugalia natală.
Saramago s-a născut pe 16 noiembrie 1922 într-o familie de ţărani săraci care nu aveau nici un petec de pământ, în satul Azinhaga din provincia Ribatejo, aflat la câteva sute de kilometri de Lisabona. „Părinţii mei se numeau José de Sousa şi Maria da Piedade”, scrie Saramago în autobiografia sa. „José de Sousa ar fi fost şi numele meu dacă funcţionarul stării civile nu ar fi fost plin de zel şi nu ar fi adăugat pe certificatul meu de naştere şi porecla cu care tatăl meu era cunoscut în sat, «Saramago». Trebuie să explic că Saramago este numele unei buruieni cu care pe vremea aceea se hrăneau oamenii foarte săraci. De-abia când m-am dus la şcoală, la 7 ani, am aflat că pe certificatul meu de naştere este trecută şi porecla tatălui meu şi că numele meu complet este José de Sousa Saramago.”
Viaţa lui Saramago nu a fost deloc uşoară. În 1924, familia s-a mutat la Lisabona, unde tatăl său a devenit poliţist. Deşi era un elev strălucit, părinţii nu au avut bani să-l ţină la gimnaziu, aşa că a fost transferat la o şcoală tehnică.
Fascinat de poeme la şcoala tehnică
„Deşi curicula era înţesată de cursuri tehnice, ţin minte că aveam şi un obiect de studiusurprinzător, numit literatură portugheză. Pot spune că din perioada şcolii am început să citesc literatură şi că până azi pot recita poemele învăţate atunci.” A continuat să citească mult şi în anii în care a fost mecanic auto, fiind un client fidel al Bibliotecii din Lisabona, unde îi plăcea să-şi petreacă serile. După doi ani de muncă într-un atelier auto, a început să traducă cărţi şi să lucreze ca jurnalist. Încă de pe atunci s-a declarat comunist, ateu şi pesimist. În 1969 a intrat în rândurile Partidului Comunist portughez, aflat în ilegalitate pe atunci. Şi-a schimbat de nenumărate ori locul de muncă, fiind concediat, printre altele, şi din cauza convingerilor sale politice.
Anticatolic şi antiisraelian
S-a bucurat de o glorie târzie, primind recunoaşterea ca scriitor de-abia pe la 50 de ani, când a publicat „Baltasar şi Blimunda”, roman cu care a câştigat PEN Club Award. Cea mai controversată operă a sa rămâne însă „Evanghelia după Iisus Hristos”, care a inflamat puternica comunitate catolică din Portugalia în special pentru că îl prezenta pe Iisus Hristos ca fiind un om simplu, căruia nimic din ce e omenesc nu-i era străin, inclusiv sexul. (Scenele fierbinţi dintre Iisus şi Maria Magdalena i-au oripilat pe credincioşi.) Guvernul conservator a interzis chiar participarea cărţii în competiţia pentru European Literary Prize pe motiv că este ofensator pentru populaţia catolică. În semn de protest, Saramago a părăsit Portugalia, mutându-se în insula spaniolă Lanzarote, loc unde a trăit până la sfârşitul vieţii. Când a aflat în 1998 că a luat Premiul Nobel pentru Literatură, Saramago a declarat modest: „Nu am fost născut pentru o asemenea glorie”, adăugând apoi că acest premiu nu l-a făcut alt om. Consecvent cu convingerile din tinereţe, la lansarea ultimei sale cărţi, „Çain”, în 2009, Saramago declara că Biblia este „un manual de rele moravuri”.
A candidat pentru un post de europarlamentar
De-a lungul timpului, a avut declaraţii politice extrem de dure la adresa UE şi a FMI, lucru care nu l-a împiedicat însă să candideze în 2009 pentru un post de europarlamentar, fără succes însă. Una dintre „ţintele” sale preferate a fost Israelul a cărui politică anti palestiniană a fost adeseori criticată de Saramago în termeni extrem de duri. Astfel, într-un articol publicat în El Pais, romancierul scria: „Intoxicaţi mental de visul mesianic al unui Israel Mare, care exprimă planurile expansioniste ale celui mai radical sionism, contaminaţi de monstruoasa şi adânc înrădăcinata «certitudine» că în această lume absurdă şi catastrofală există un popor ales de Dumnezeu şi că, prin urmare, orice acţiune venită dintr-un rasism obsesiv, psihologic şi patologic este de fapt justificată, educaţi şi antrenaţi în ideea că orice suferinţă care a fost, este sau va fi adusă oricui altcuiva, în special palestinienilor, este cu mult inferioară suferinţei pe care au trăit-o ei în holocaust, evreii nu fac altceva decât să-şi zgândăre rănile la nesfârşit pentru a le menţine sângerânde, pentru a le face incurabile ca să le arate lumii ca pe un afiş”. În timpul războiului din Liban, din 2006, a semnat o declaraţie de condamnare a „acţiunilor militare, economice şi geografice ale Israelului care nu au alt scop decât lichidarea totală a poporului palestinian.” Printre cei care au mai semnat documentul s-au numărat şi Noam Chomsky şi Harold Pinter.
Condamnat şi postmortem
Mai vechiul său inamic, Biserica Catolică, nu l-a iertat pentru ofensele aduse nici după moarte. Astfel, L’Osservatore Romano, oficiosul Vaticanului, îl cataloghează pe scriitorul portughez drept „un ideolog antireligios, un om şi un intelectual care nu admite nici un fel de metafizică, închis complet în încrederea sa adâncă în mate-rialismul istoric, adică în marxism. Spunea că nu poate să doarmă numai la gândul cruciadelor şi a Inchiziţiei, uitând de gulaguri, epurări, genocide şi samizdaturi culturale şi religioase”, mai scrie cotidianul de la Vatican, care nu se sfieşte să-l numească pe Saramago „un populist extremist, care se lua cu o mare comoditate de un Dumnezeu în care el n-a crezut niciodată, în virtutea omnipotenţei şi omniscienţei sale”.
Saramago a avut declaraţii politice extrem de dure la adresa Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional, fapt care nu l-a împiedicat să candideze în 2009 pentru un post de europarlamentar, fără succes însă.
