Cimitirul Vesel din Săpânţa a fost declarat cel mai important cimitir din Europa şi al doilea din lume, după cel egiptean din Valea Regilor.
După ce izvorăşte de sub Rotundu, care se-nalţă falnic şi bont până la 1.500 de metri şi şerpuieşte printre stâncile Ignişului, cale de vreo 20 de kilometri, Săpânţa se varsă în Tisa, ca o graniţă albastră între România şi Ucraina. Acolo, la poalele Gutâiului e locul unde moartea zâmbeşte, uneori trist, alteori ironic. Acesta este motivul pentru care Săpânţa a devenit cel mai vizitat loc din Maramureş. Cimitirul Vesel din sat a fost declarat cel mai important cimitir din Europa şi al doilea din lume, după cel egiptean din Valea Regilor. Distincţia cimitirului maramureşean a fost conferită la Simpozionul Monumentelor Funerare, desfăşurat în 1998, în SUA, însă obiectivul din Săpânţa a fost considerat unic în lume mult mai devreme şi a fost inclus de UNESCO în patrimoniul mondial, datorită crucilor sale „vesele”. Povestea crucilor pictate cu epitafuri comice a început în 1934, când un tânăr din sat („N-avea şcoală, doar patru clase”) a „scris” prima cruce „pântr-un băiat care se-necase în Tisa”, povesteşte Dumitru Tincu Pop, care se recomandă „continuatorul lui Stan Ioan Pătraş”. Şi după ce a „scris-o” cu un epitaf de câteva versuri, localnicul a pictat-o cu „o vopsea pe bază de ou”, după cum afirmă pictorul craiovean Octavian Ciocan, care în urmă cu patru ani a coordonat recondiţionarea câtorva zeci de cruci realizate de creatorul Cimitirului Vesel. Pătraş a cioplit şi „scris” peste 700 de cruci, timp de 43 de ani.
Ucenicii lui Pătraş
Pentru că meşterul nu a avut băieţi care să-i continue munca, a transmis tradiţa pictării ucenicilor săi. „Am fost mai mulţi, dar numai eu am rămas”, spune astăzi Tincu Pop. Unii localnici spun însă că cel mai apreciat ucenic a fost un anume Colţun, care a lucrat peste 60 de cruci, dar „o renunţat la meşteşug, că s-o pocăit”. Alt continuator al lui Pătraş a fost Toader Turda, însă problema „urmaşului de drept”, a „albastrului de Săpânţa” şi a crucilor dispărute din fostul cimitir greco-catolic, acum ortodox, formează un triunghi secret despre care astăzi în fosta Zapancha, cum se numea în secolul XIV Săpânţa, nu mai vorbeşte nici unul dintre cei care cunosc răspunsurile.
Pelerinaj la Casa Creatorului
Pe lângă Cimitirul Vesel, unde zâmbetele-s luminate noaptea de făclii, călătorii nu ratează nici Casa Creatorului, situată la vreo 300 de metri distanţă, pe o uliţă prăfuită, loc în care, pentru 3 lei, turiştii pot să trăiască o clipă într-un loc unde au intrat zeci de preşedinţi şi ambasadori. Câteva scaune pictate „în tehnica crucilor”, oale poloneze („Îs de atunci, garantat, totul e cum era atunci, când trăia Pătraş”) spânzurate pe pereţii zugrăviţi la fel de naiv, „cu rolul”, vreo două dulapuri unde sunt „documente şi tăt felul”, o masă şi un caiet de impresii, doldora de cuvinte scrise în toate limbile pământului de personalităţi sau de turişti. Mai există acolo, în curtea cu iarbă tunsă englezeşte, câteva cruci şi „atelierul”, un soi de şopron unde lucra Pătraş, omul simplu care a făcut celebru un sat până atunci necunoscut şi care trăieşte şi azi exclusiv din creaţia sa şi din ospitalitatea desăvârşită a oamenilor locului. În apropiere de casa lui Pătraş se află biserica edificată în anul 1886, ale cărei lucrări de reconstrucţie au fost întrerupte în primăvara anului trecut, prin hotărâre judecătorească, din cauza un conflict local între culte. Ortodocşii au vrut să demoleze turnul neogotic al bisericii greco-catolice, să-l înlocuiască cu cinci turnuleţe şi să o vopsească în „albastru de Săpânţa”.
Săpânţa din jurul Cimitirului Vesel
Însă Săpânţa nu înseamnă doar Cimitirul Vesel. Pe cei 150 de kilometri pătraţi ai comunei se află lunci şi terase, dealuri şi munţi, păduri şi Piatra, o formaţiune vulcanică impresionantă, rezervaţia naturală Mlaştina Poiana Brazilor (care se întinde pe trei hectare) sau cascada din poiană, izvoarele cu ape minerale cu o concentraţie ridicată de ioni bicarbonici ori parcul dendrologic în mijlocul căruia a fost înălţată Mănăstirea Săpânţa-Peri, despre care oamenii spun că este „cea mai înaltă construcţie de lemn din Europa”. Cel ajuns în comuna maramureşeană se mai poate extazia la vederea obiectelor artizanale produse de localnici, de la costume populare la cergi vândute în căsuţe de lemn. În multiplele pensiuni, unele care se mai chinuiesc să păstreze tradiţia arhaică, gazdele pun la dispoziţia oaspeţilor totul. Gastronomia locală este patronată de nelipsitele „holopţi” (sarmale), slana afumată sau horinca de prune, aspră ca focul şi dulce ca păcatul.
OBIECTIV
Cimitirul Vesel
Cimitirul din Săpânţa a început cu o cruce sculptată şi pictată cu un epitaf vesel, făcută la moartea unui tânăr localnic ce s-a înecat în râul Tisa. Astăzi, cimitirul are aproximativ 800 de astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, şi a devenit un muzeu în aer liber unic în lume. Epitafele cuprind, în câteva versuri, numele şi ceea ce a fost esenţial în viaţa celui de sub cruce, meserii, pasiuni sau vicii. Caracterul aparte al acestui cimitir a fost pus în legătură cu cultura dacilor, care considerau că moartea e un motiv de bucurie, pentru că cel plecat ajunge într-o altă viaţă, mai bună.
