26.7 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialSandu Geamănu, arestat

Sandu Geamănu, arestat

Pe lângă liderul clanului au mai fost capturaţi alţi trei interlopi, implicaţi inclusiv în furtul limuzinei lui Gigi Becali, în urma căruia eurodeputatul a fost arestat pentru sechestrare de persoane.

 

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti- Secţia Urmărire Penală şi ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei au declanşat, sâmbătă dimineaţă, o amplă acţiune care a vizat depistarea şi arestarea membrilor clanului Sandu Geamănu. Cu sprijinul a cinci echipe SPIR, precum şi cu suport tehnic oferit de Serviciul Român de Informaţii, au fost efectuate patru percheziţii şi s-au pus în executare mandatele de aducere emise pe numele celor în cauză. Din cei patru, doar doi au fost reţinuţi şi arestaţi pentru 29 de zile. Unul dinre cei doi arestaţi este liderul grupului, Sandu Geamănu. Ei sunt acuzaţi de omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu, infracţiuni pedepsite cu ani grei de închisoare.

Doi ani şi jumătate de investigaţii

Pentru arestarea celor patru a fost de nevoie de doi ani şi jumătate de investigaţii complexe. „Ancheta a durat atât de mult, deoarece probele împotriva celor patru nu au fost adunate prin mijloace clasice. Nu pot oferi mai multe detalii, deoarece aş periclita bunul mers al acestui caz”, a declarat pentru România liberă procurorul Marian Truşcă. Cei patru sunt acuzaţi că, pe 19 noiembrie 2008, au intrat prin violenţă în casa unui bătrân de 74 de ani din Bucureşti, din cartierul Prelungirea Ghencea, pe care l-au bătut şi i-au luat 250.000 de lei, un autoturism Audi Q7 şi mai multe bunuri, în valoare totală de 490.000 lei. După câteva zile, după ce a fost operat din cauza loviturilor primite, bătrânul a murit. Pentru a pierde urma autoturismului, anchetatorii susţin că Sandu Geamănu l-a vândut lui Adrian Stănilă, care i-a modificat elementele de identificare, l-a reînmatriculat, după care l-a vândut. Proxy-Proxy-Connection: keep-alive
Cache-Control: max-age=0

nnection: keep-alive Cache-Control: max-age=0 au băgatProxy-Connection: keep-alive Cache-Control: max-age=0 26icirc;n arest pe Becali

Membrii clanului „Geamănu” sunt specializaţi în furturi de maşini de lux, potrivit actelor aflate în dosar. Surse judiciare apropiate anchetei au declarat pentru Rl că cei patru au fost implicaţi şi în furtul limuzinii lui Gigi Becali, în urma căruia europarlamentarul a făcut mai multe zile de arest. Contactat telefonic, latifundiarul din Pipera ne-a spus că nu vrea să comenteze acest caz în nici un fel.

Cele mai citite

SRI avertizează asupra unei noi metode de fraudă telefonică. Infractorii folosesc numărul instituției pentru a câștiga încrederea victimelor

Serviciul Român de Informații (SRI) a emis o avertizare privind apariția unor tentative de fraudă telefonică în care atacatorii folosesc tehnici de falsificare a...

Lovitură grea pentru Alcaraz! Incertitudinea planează și asupra US Open

Carlos Alcaraz s-a retras și de la turneul Masters 1000 de la Cincinnati, din cauza accidentării la încheietura mâinii.Carlos Alcaraz continuă să fie departe...

Piața muncii rămâne activă: aproape 29.000 de joburi disponibile în România

Cele mai multe oportunități de angajare sunt pentru conducători auto în transportul rutierAproape 28.700 de locuri de muncă sunt disponibile în prezent la nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă