La Muzeul Satului, în acest weekend, va avea loc „Târgul de Sân Petru”. Aceasta pentru că pe 29 iunie sunt sărbătoriţi Sfinţii Apostol Petru şi Pavel. Timp de trei zile, „satul” de pe Kiseleff va fi gazda unor ansambluri folclorice româneşti şi ale naţionalităţilor conlocuitoare, iar uliţele vor fi pline de meşteri populari, dar şi de gospodine care vor coace poale-n brău, plăcinte şi cozonaci.
Apostolul Petru a fost pescar în Betasaida. Avea un frate, pe Andrei „cel întâi chemat” la slujirea credinţei, apostolul care a propovăduit creştinismul şi în zona Dobrogei, fiind prin urmare „aspostolul românilor”. Multe sunt întâmplările din Noul Testament în care este implicat Sfântul Petru. Printre acestea se numără şi faimoasa lui lepădare de Hristos, nu o singură dată, ci de trei ori, după cum îl avertizase Iisus. Prin căinţă şi dragoste, mărturisindu-şi după Învierea Mântuitorului dragostea faţă de Învăţător de tot atâtea ori de câte se „lepădase”, el nu numai că şi-a recăpătat vrednicia de a fi apostol, ba a devenit chiar „Petru”, piatra pe care Iisus Hristos şi-a întemeiat biserica. În această calitate Petru a propovăduit Evanghelia, ajungând până la Roma. În anul 67, sub împăratul Nero, a fost răstignit cu capul în jos, murind ca un mucenic.
Apostolul Pavel a fost un om învăţat. Se numea Saul şi îi prigonea pe cei care mărturiseau credinţa în Iisus. În drum spre cetatea Damascului, el a avut o vedenie în urma căreia s-a convertit, devenind un zelos propovăduitor al credinţei în Hristos. Numit şi „apostolul neamurilor”, el este cel căruia i se datorează în mare măsură propovăduirea creştinismului către alte popoare decât cel iudeu. A străbătut Pământul întemeind biserici, timp în care a fost adesea întemniţat şi torturat pentru predicile lui. Din epistolele sale către comunităţile creştine pe care le-a întemeiat s‑au păstrat paisprezece. Cea mai cunoscută dintre ele este Epistola întâi către corinteni, unde face elogiul iubirii de aproape. „De’aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de’aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de’aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de’aş împărţi toată avuţia mea şi de’aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată (…) . Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
Sfântu Pavel a murit şi el ca mucenic, tăindu-i-se capul cu sabia în ziua răstignirii Sfântului Petru.
Sânpetru la români
Sânpetru de Vară are pereche pe Sânpetru de Iarnă. Despre Sfântul Petru se ştie că îl însoţeşte des pe Dumnezeu în drumurile sale pe Pământ şi că ţine cheile de la poarta Raiului.
În această zi se fac târguri şi se dă de pomană pentru morţi. Se zice că în ziua de Sânpetru apar licurici. De ce se posteşte? Oamenii zic că sfinţii, aflându-se odată pe Pământ, au nimerit la o cârciumă. Era chiar de ziua lor. Au dat peste nişte oameni cu chef care jucau de stricau pământul. Fără să vrea, sfinţii s-au pomenit că intră în horă. Au jucat până au obosit. Nu le-a plăcut. S-au gândit şi au hotărât să-i pedepsească pe oameni pentru că i-au făcut să joace fără voia lor. Au decis ca ziua să le fie legată de un post.
Se zice că Sfinţii Petru şi Pavel stau pe Lună, unul de-a dreapta Lunii şi unul de-a stânga. Numele lui Petru este pus în legătură cu piatra. Petru fierbe, frământă trei zile piatra ca să nu se strice câmpurile oamenilor. La judecată, Petru se află mereu alături de Dumnezeu.
