Articolul meu de săptămâna trecută, despre Catedrala Mântuirii Neamului, a provocat ceva reacţii. Multe de susţinere – semn că nu e chiar aşa un consens că ar trebui construită Catedrala şi, mai ales, nu lângă Casa Poporului. Multe foarte vehemente, de la unii care mi-au cumpărat deja un bilet doar dus spre iad până la simpaticii paranoici care visează comploturi masonice peste tot.
Dar au fost şi unii critici moderaţi, care au afirmat că nu e treaba noastră să criticăm biserica. Nu pot fi de acord cu acest statut special pe care Biserica Ortodoxă Română îl pretinde în spaţiul public: noi suntem cu cele sfinte, noi nu putem fi criticaţi. Exact acest gen de atitudine, foarte răspândită – nu te pune rău cu preoţii, că ăştia sunt cu cele sfinte şi nu se ştie… -, împinge BOR la greşeli în serie. Şi era de aşteptat să se întâmple asta: orice fel de instituţie care nu răspunde în faţa nimănui se va detaşa de societate, va comite abuzuri şi greşeli. Biserica Ortodoxă Română dă semne avansate de autism social, trăieşte în lumea ei şi reacţionează aproape disproporţionat la critici banale, normale oricărei societăţi pluraliste. Nu orice critică este atac la Dumnezeu, iar o instituţie-mamut cum este BOR trebuie să se obişnuiască cu ideea că ţara se schimbă. Şi trebuie să ţină pasul cu ţara sau să se scufunde în irelevanţă.
Prietenii şi cititorii mei mai apropiaţi de Biserică decât mine nu îi fac decât rău cocoloşind-o. Ar trebui să întrebăm Biserica noastră ce face cu banii publici pe care îi primeşte. Este un exerciţiu minimal de igienă publică. Mie îmi e ruşine când aflu că cea mai mare organizaţie caritabilă din România aparţine Bisericii Catolice. Aici nu este vorba de cine e mai cu moţ, cine îl iubeşte mai mult pe Hristos sau despre cum suntem noi ortodocşi de 2000 de ani. E vorba de simplul fapt că Biserica Catolică cheltuieşte, acum şi aici, mai mult să-i ajute pe săracii, pe orfanii, pe bătrânii României decât o face Biserica Ortodoxă Română. Răspunsul corect al nostru, al ortodocşilor moderni şi europeni, nu e să înjurăm Biserica Catolică, ci să facem BOR să se implice mai mult în proiecte sociale.
Nu sunt dintre cei care spun că BOR nu face nimic în plan social. Dimpotrivă, chiar ştiu că face. Recent, mama a fost în spital şi a găsit acolo o bătrână care urma să fie aruncată în stradă, un caz social. Mi-am mobilizat cunoscuţii şi am ajuns, din om în om, la nişte centre sociale pentru bătrâni. Câteva dintre acestea aparţineau de Biserica Ortodoxă. Dar am avut impresia că erau nişte eforturi eroice din partea unor preoţi extraordinari din cadrul BOR, mai degrabă decât un efort instituţional, coerent, al Bisericii. În acelaşi timp, acum câteva luni a circulat un proiect de lege prin care BOR ar fi urmat să obţină un statut privilegiat pentru proiectele sociale derulate cu bani de la stat. Nu am nimic de obiectat ca principiu împotriva proiectului (şi aici mă despart de mişcarea umanistă, care are o agendă anti-religioasă).
Dar am o obiecţie practică majoră: BOR s-a arătat puţin capabilă să organizeze o reţea socială performantă. Statul oricum externalizează puţini bani pentru proiecte sociale, preferăm să ajutăm bătrânii şi alte categorii vulnerabile tot prin anchilozatul sistem de stat. În loc să facem acest sistem mai performant, ne apucăm acum să facem unul separat, particular pentru proiectele sociale ale BOR? Să renunţăm la ideea asta habotnică cum că bunătatea se împarte pe categorii şi pe culte – am cunoscut oameni minunaţi care se ocupă de bătrâni şi săraci şi la ONG-uri non-religioase şi la organizaţii catolice şi la cele ortodoxe. BOR ar trebui să construiască cămine de bătrâni, adăposturi pentru nevoiaşi, orfelinate şi când are nevoie de bani pentru ele să aplice la banii publici, în rând cu alte organizaţii care fac asta. Să dăm o lege specială pentru BOR, cu condiţii speciale, e şi nedrept pentru ceilalţi, dar şi ineficient: ar trebui să băgăm bani publici în cei care au demonstrat deja că pot face ceva.
Daţi-mi voie să privesc cu scepticism ideea de a construi o măgăoaie de catedrală câtă vreme consider că BOR nu face destul pentru săracii şi orfanii României. E o chestiune simplă de stabilire a priorităţilor, iar ca cetăţeni şi ca membri ai BOR trebuie, avem chiar obligaţia, să criticăm conducerea bisericii atunci când priorităţile sunt stabilite cu susul în jos.
Pe scurt, lăsaţi BOR să fie un actor normal în spaţiul public. Doar aşa va ţine pasul cu ţara. Comunicatul de răspuns al BOR la reportajul Deutsche Welle este un exemplu clar de inadecvare. Dacă cineva te acuză că bagi bani în Catedrală în loc să faci spitale, nu te apuci să explici că ai nevoie de Catedrală pentru că alte ţări au aşa ceva. Nu faci decât să demonstrezi exact ce spuneau oamenii ăia în reportaj: că nu e ceva de care ai nevoie, ci o fală prostească.
Şi mai e ceva, dragi prieteni care aveţi răbdare să citiţi critici la adresa Bisericii. Locul pentru Catedrală este atât de prost ales încât va face de râs Biserica decenii după ce va fi terminată. Puneţi-vă în locul meu, am dese contacte cu străinii care vin în Bucureşti. Invariabil, oamenii vor să vadă Casa Poporului. O văd, se miră, trec mai departe. Acum, să ne gândim, de ce vor ei să vadă Casa Poporului. Este originală? Nu e originală la modul în care este Sagrada Familia din Barcelona. Aia cel puţin nu te lasă indiferent, unii rămân vrăjiţi, altora, ca mine, li se pare un fel de turn ridicol din turtă dulce. Dar cert e că omul a creat ceva original. Ei bine, Casa Poporului nu e originală la acest mod, e un produs tipic şi tipizat de arhitectură totalitară, dacă trăia Hitler cam aşa arăta tot Berlinul, pe care îl proiectase cu mâna sa. Nu am auzit pe nimeni zicând despre Casa Poporului: vreau să o mai văd odată sau trebuie să o văd în detaliu ca să-i gust farmecul. O vezi o dată, chiar şi de pe afară şi gata, te-ai lămurit.
Atunci de ce vor străinii să o vadă? O fi frumoasă? Nu e frumoasă, să fim serioşi! Casa Poporului e mare, dar asta nu înseamnă că e frumoasă, aşa cum un căpcăun nu ar putea câştiga un concurs de miss. Asta e singura sa calitate: e mare, foarte, foarte mare. Şi aici vine partea aiurea: cunoscuţii mei străini o văd şi uneori au chef să vorbească despre ea: dom’le, cum aţi făcut măgăoaia? Atunci le explici: nu noi, am avut odată un dictator idiot care a dat ordin să se facă. E simplu de explicat şi oamenii înţeleg: da, e clar, dictatorul idiot e de vină.
Ei bine, asta m-a şocat când am aflat că vom avea o catedrală lângă Casa Poporului, dar mai înaltă decât ea. Vor vedea vizitatorii două clădiri, una făcută de Ceauşescu, alta făcută de noi, acum. Ce să le explici? Am avut nişte popi ambiţioşi care vor să aibă catedrală pentru că au bulgarii şi noi nu? Şi trebuia să fie mai înaltă decât casa lui Ceauşescu. Dar de ce trebuia să fie mai înaltă? Dar ce v-a venit? Ce faceţi cu ea? Ce să le zic?
Cristian Ghinea este director
al Centrului Român de Politici Europene
