Excepţional pare a fi planul financiar pentru salvarea Greciei conceput de ţările din Euroland, în cooperare cu Banca Centrală Europeană, plus contribuţia de 30 miliarde euro de la Fondul Monetar Internaţional. Un credit de 110 miliarde euro, eşalonat pe 3 ani, e mai mult decât sperau grecii la începutul crizei. Dar e şi dovada faptului că mobilizarea a devenit posibilă numai fiindcă apăruse la orizont spectrul unor falimente în serie în zona euro – ea însăşi ameninţată cu destrămarea. Cu toate reticenţele, uneori brutal exprimate, Germania vine cu cel mai mare împrumut la nivel de stat (peste 22 miliarde), urmată de Franţa şi de Italia. Cert, nu dau pe gratis banii, câştigă şi ele, dar puteau să nu dea nimic. În plus, opinia publică din Germania nu prea crede că aceste miliarde vor fi recuperate vreodată.
Nu e sigur că mecanismul va funcţiona în continuare, dacă peste Portugalia, Spania şi alte ţări din „clubul mediteranean” se vor abate furtuni de aceeaşi intensitate. Mai degrabă nu. S-a recurs la acest montaj financiar internaţional fără precedent tocmai pentru ca el să nu devină un precedent. Grecia e solvabilă cel puţin în viitorul apropiat, până îşi regăseşte ritmul productiv şi mai reduce din datoria ei publică. Dar se pariază şi pe ideea că reechilibrarea finanţelor greceşti va calma foamea lupilor care au atacat din toate părţile ţarcul euro. De văzut…
Abia scrisesem rândurile de mai sus şi iată că spre sfârşitul zilei de marţi o nouă panică se declara pe toate pieţele financiare. Zvonuri insistente despre intenţia Spaniei de a solicita triplul aceleiaşi sume s-au împrăştiat cu viteza minunatelor noastre mijloace de informare şi dezinformare. Degeaba premierul Zapatero ridica ochii spre cer şi încerca să asigure că ţara sa stă mai bine ca Grecia şi nu va cere împrumuturi. În condiţiile în care au rămas oraşe întregi cu locuinţe noi nevândute în Spania, iar şomajul şi deficitul public bat recorduri, speculaţiile despre insolvabilitatea ţării nu ar fi tocmai nefondate. La rândul lor, ca şi grecii, spaniolii denunţă ofensiva orchestrată de agenţiile internaţionale de cotaţie şi acuză atacurile venite din partea fondurilor speculative.
Sigur, BCE acoperă, pentru trei ani de acum înainte, titlurile şi garanţiile Greciei şi, practic, o extrage de sub influenţa unei agenţii de cotaţii cum este Standard &Poor’s. Dar nu există atâtea superbănci care să dea garanţii de solvabilitate pentru toate ţările europene ce vor fi în continuare atacate. Ai zice că grupuri puternice de influenţă doresc să se producă efectiv o criză mondială în avalanşă, ca la începutul veacului trecut. Numai ca să fie redistribuite cărţile…
De fapt, pieţele financiare nu mai au încredere în oamenii politici europeni, care au intervenit în cazul Greciei cu cel puţin o lună prea târziu. Iar Europa monedei euro se arată la fel de ezitantă ca Uniunea Europeană, ambele lipsite de instrumente politice şi de lideri care să fi adoptat până acum câteva convenţii colective capabile să facă faţă unor situaţii internaţionale de anvergură. Sigur, capriciile burselor nu există de azi, de ieri. Dar fiecare reacţie în lanţ ne readuce în minte un adevăr esenţial. Continuăm să ne aflăm pe marginea prăpastiei, cu o economie mondială sabotată de toate abuzurile speculaţiilor financiare, la discreţia celor mai hulpave stratageme mondializate. Iar preţul pentru luxul de a huzuri în această lume fictivă a valorilor speculate va fi unul foarte concret şi real: poate o criză de şi mai mari proporţii decât cea care ne dă târcoale.
Faptul că o asemenea criză europeană s-a redus repede la orgolii şi încăpăţânări naţionale sau la exerciţiul comparativ al năravurilor, din care reiese doar că europenii din nord îşi plătesc mai corect impozitele şi consimt la sacrificii economice, pe câtă vreme cei din sud sunt visători, petrecăreţi şi fentează Fiscul, nu ne-a avansat cu nimic în drama ce ia amploare. Nu se ştie bine cum vor suporta grecii reducerile de salarii, creşterile de preţuri, scăderea investiţiilor publice şi alte mizerii care li se anunţă. Şi nu se ştie nici dacă aceste sacrificii, în cazul când pacea socială nu explodează, vor reuşi să readucă economia ei pe linia de plutire. E un caz fără precedent, într-adevăr, căci depăşeşte graniţele Heladei. Nimeni nu poate spune când va fi pace sub măslini.
