16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialSăgeata Năvodari nu a primit licenţa pentru Liga I

Săgeata Năvodari nu a primit licenţa pentru Liga I

Bucuria năvodărenilor venită în urma promovării în Liga I a fost temperată chiar de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, care a anunţat că Săgeata nu a primit licenţa pentru a evolua în ediţia următoare a eşalonului de elită. Oficialul federal a spus: „Din ce am înţeles la şedinţa Comitetului Executiv, trei cluburi din Liga a II-a, aflat pe locuri de promovare, au obţinut deja licenţa, al patrulea, Năvodari, n-a obţinut-o, dar a făcut apel şi aşteaptă rezultatul. Conform regulamentului, nu puteam face nimic pentru cluburile care au retrogradat sportiv, chiar dacă acestea au obţinut licenţa”.

Aşa cum spunea şi Mircea Sandu, oficialii echipei de pe litoral au făcut deja apel la decizia Comisiei de Licenţiere conduse de Viorel Duru, care a spus că un răspuns final în ceea ce priveşte promovarea Săgeţii va fi luat la începutul săptămânii viitoare. „Nu ştiu ce s-a întâmplat deoarece noi am considerat dosarul perfect. Am depus acest dosar şi ne aşteptam la un răspuns favorabil. Sper să se îndrepte situaţia în urma apelului nostru şi să ne bucurăm de accederea în prima Ligă”, a spus preşedintele formaţiei năvodărene, Alexandru Manu.

„Sunt foarte bucuros că am reuşit să promovăm. A fost o muncă grea pe care am dus-o la final, dar greul cel mai mare de abia de acum începe. Eu sunt încrezător că ediţia următoare de campionat ne va găsi în Liga I. Nu văd ce ne-ar împiedica să jucăm în primul eşalon, totul este în ordine financiar, am oferit variante de stadion până ne facem noi arena, totul este în regulă, nu ştiu exact ce a stat la baza deciziei de neacordare a licenţei“, a spus tehnicianul Mihai Guliu. Cel mai probabil, decizia de neacordare a salariilor vine în urma unor restanţe financiare către jucători, restanţe care însă ar putea fi plătite în timp util.

Cele mai citite

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă