13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialRusia si Statele Unite negociază în secret un acord privind apărarea antirachetă

Rusia si Statele Unite negociază în secret un acord privind apărarea antirachetă

Statele Unite negociază în secret cu Rusia pentru a încheia un acord, care, potrivit oficialilor americani, ar putea limita capacitatea americană de apărare antirachetă, un obiectiv al Moscovei, care se opune instalării de interceptoare în Europa de Est, scrie Washington Times, citat de Mediafax. Administraţia americană a prezentat luna trecută oficialilor ruşi un proiect de acord în cadrul negocierilor dintre subsecretarul de stat pentru Securitate internaţională şi controlul armelor, Ellen Tauscher, şi adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Ribakov.

Negocierile secrete şi posibilul acord au generat temeri în rândul susţinătorilor strategiei de apărare antirachetă, potrivit cărora administraţia, în tentativa de a “reseta” relaţiile cu Moscova, va face mai multe concesii, care ar putea periclita actuala şi viitoarele strategii. Oficialii din cadrul administraţiei, în favoarea impunerii unui control asupra armelor, se opun strategiilor de apărare antirachetă, pe care le consideră un impediment pentru acordurile privind armele ofensive.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă